Ce cred italienii despre securitate și apărarea europeană? O opinie publică polarizată, dar pro-europeană

O cercetare recentă realizată de Euromedia Research, citată de EURACTIV, și prezentată în cadrul conferinței „Apărare. Industria necesară”, organizată de Fundația Luigi Einaudi pe 9 iunie 2025, scoate la iveală opinii interesante și adesea divergente ale italienilor cu privire la securitate, apărare și viitorul politicii comune europene în acest domeniu.

STUDIUL INTEGRAL AICI

Apărarea europeană comună e susținută, dar nu de toți cei intervievați. Potrivit sondajului, 68,3% dintre italieni sprijină ideea unei politici comune de apărare la nivel european. Este un procent semnificativ care arată deschiderea generală a opiniei publice față de o integrare mai profundă în acest domeniu sensibil. Totuși, susținerea variază considerabil în funcție de orientarea politică a respondenților.

Procentul cel mai mare, aproape de unanimitate este în rândul alegătorilor partidelor pro-europene:

+Europa, Italia Viva, Azione: 92,5%

Forza Italia: 91,3%

Partidul Democrat (PD): 83,8%

În schimb, alegătorii partidelor "suveraniste" manifestă mai mult scepticism: dacă în cadrul partidului premierului Giorgia Meloni, Fratelli d’Italia (FdI) procentul ajunge la 70,4% simpatizanții partidului Lega sunt mult mai sceptici: doar 38,6%

Această diferență indică o fractură în interiorul coaliției de centru-dreapta: în timp ce Forza Italia păstrează o linie clar pro-europeană și atlantistă, FdI și Lega rămân mai reticente față de ideea unei integrări militare mai profunde în cadrul UE.

Apărarea este privită mai degrabă ca prevenție, nu ca participare activă. În ceea ce privește percepția asupra conceptului de apărare, 87% dintre italieni o asociază cu prevenirea amenințărilor și garantarea protecției, și nu cu ideea de „luptă și confruntare” (doar 13%). Este un semnal clar că italienii privesc apărarea dintr-o perspectivă civilă și de securitate mai degrabă decât militaristă.

NATO sau o armată europeană? Când vine vorba despre apartenența Italiei la NATO, 65,4% consideră că este esențială pentru securitatea națională. Doar 12,2% ar prefera o forță europeană independentă de SUA, iar doar 10,4% ar opta pentru o poziție de neutralitate.

Însă și în acest caz se observă diferențe politice: Forza Italia: 89,1% sprijin pentru NATO, PD: 82,9%, Lega: 50%, Mișcarea 5 Stele (M5S): 61,8%. Nehotărâți și absenți la vot: doar 58,5%

Investițiile în apărare: societatea e împărțită în trei, pentru că italienii nu au o opinie clar conturată în privința cheltuielilor pentru apărare, iar sondajul arată o tripartiție a opiniei publice: 33,4% doresc menținerea nivelului actual de cheltuieli, 31,4% ar sprijini o creștere a bugetului, 23% ar prefera o reducere.

Un alt aspect esențial care a fost relevat de cercetare este este legat de siguranța informatică. cybersecurity-ul. 44,7% dintre italieni consideră că instituțiile nu acordă suficientă atenție acestei teme, iar 55% sunt preocupați că dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale ar putea genera noi riscuri de securitate.

Cele mai solicitate măsuri pentru protejarea rețelelor digitale sunt: investiții în tehnologii avansate, pentru prevenirea atacurilor (22,3%), Controlul actorilor care gestionează date sensibile (21,2%), Educația digitală a cetățenilor  (19,2%)

Care sunt cele mai mari amenințări la adresa securității naționale? Italienii identifică trei amenințări principale:

1. Gestionarea fluxurilor migratorii – 42,1%

2. Criza climatică – 40,6%

3. Tensiunile geopolitice dintre Occident și Rusia– 35%

Concluzii? Italienii susțin în general ideea unei Europe mai unite în domeniul apărării, dar opiniile variază puternic în funcție de apartenența politică. În timp ce partidele pro-europene sunt în favoarea integrării militare, forțele suveraniste preferă o abordare națională. În plus, italienii consideră apărarea un instrument de prevenție și securitate, nu doar de confruntare, iar tema securității cibernetice devine tot mai importantă în percepția publică.

Mostra "100 DISEgNI" in Cripta a Via delle Carceri fino al 15 giugno, l'arte contemporanea svelata da un collezionista scrupoloso, Ovidiu Paulescu

 
FINO AL 15 GIUGNO di visitare gratuitamente questa mostra a Roma (zona Chiesa Nuova / Lungotevere) e conoscere un vero collezionista che vi farà da guida in un'esperienza assolutamente inedita.

Per prepararvi, vi racconto la mia esperienza nel visitare la mostra "100 DISegNI" presso la Cripta in via delle Carceri 8, a Roma, a cura di Ovidiu Păulescu.

Una mostra d'arte contemporanea inedita, un viaggio privilegiato nel mondo della pittura, del disegno, del cinema, con autori italiani, francesi, romeni, fino a quelli provenienti dalla lontana Corea del Sud.

Il percorso, sorprendente e coinvolgente, è guidato da un collezionista appassionato e scrupoloso, Ovidiu, che ho l'onore di conoscere da anni.

Perché inedita? Perché il visitatore, scendendo simbolicamente nella cripta fresca della chiesa, viene subito sottoposto a una provocazione sottile, che lo stimola e lo incita a scoprire da solo stili e autori, momenti e periodi artistici.

Gli autori restano sconosciuti quasi fino all'ultimo, quando è proprio il collezionista a decidere di svelarne i nomi. Così, si scoprono firme famose ma anche giovani studenti pieni di talento, talvolta presentati in diverse fasi del loro percorso professionale.

È anche un’occasione per fare un'incursione virtuale tra i monumenti di Roma, colti in momenti inediti e da sguardi inconsueti, oppure per passeggiare tra i vicoli di Parigi. O ancora, per sedersi accanto al collezionista e all'autore in una vecchia trattoria, dove una tovaglia conserva non solo il menù, ma un disegno con una dedica.

Gustibus non disputandum est è ormai un cliché superato: tutto può e deve essere messo in discussione.

L'arte si rivela, qui, come una ricerca delle proprie sensazioni, una risposta personale agli stimoli.

Qual è il valore reale dell'arte? La mostra è anche un pretesto per riflettere su questo tema: il valore sentimentale, quello sociale, quello economico. Chi decide qual è il vero valore di un’opera?

E poi, gli artisti: c'è chi si sforza di impressionare, chi si diverte a raffigurare più volte la stessa scena con gli stessi personaggi, chi inizia a creare arte all’età in cui si comincia appena a leggere.

Accanto a schizzi, disegni e dipinti, la mostra è completata da libri in edizione princeps, selezionati con cura, e da un percorso multimediale ispirazionale, con cortometraggi e non solo.

Insomma, si tratta di un’immersione autentica, per esplorare i propri gusti e cogliere le molteplici sfaccettature dell'arte contemporanea.

E hai il privilegio, raro e prezioso, di toccare con mano — non solo per modo di dire — opere che, nella maggior parte delle mostre, sono celate dietro a un vetro.

Una mostra fuori dal comune, che fonde esperienza estetica, scoperta personale e riflessione critica in un ambiente intimo e suggestivo.

Un’occasione rara per vivere l’arte in modo diretto, senza filtri né etichette.

Il curatore Ovidiu Paulesc: "Ieri abbiamo presentato anche un lungometraggio (OUEST - EST) in lingua francese realizzato 25 anni fa da un regista romeno, naturalizzato francese. A grande richiesta ieri abbiamo deciso di prorogare la mostra e la proiezione dei film fino al 15 giugno.  Verano proiettate anche alcune interviste realizzate negli ultimi 30 anni.  Artisti, galleristi, curatori, storici del arte, registi (alcuni di origine romena)"

Italia a adoptat "Legea siguranței". Ce conține și de ce provoacă îngrijorarea organizațiilor internaționale

Pe 4 iunie 2025, Senatul italian a aprobat definitiv o nouă lege privind securitatea publică, cunoscută și sub numele de „Decretul Securitate”. 

Aceasta a devenit oficial lege, în ciuda criticilor puternice venite din partea instituțiilor europene și a Națiunilor Unite, care avertizează că ar putea slăbi protecția drepturilor democratice și ar putea încălca standarde internaționale în materie de drepturi ale omului.

Ce este această lege și de ce este importantă?

Legea are ca scop declarat întărirea securității publice în Italia. Ea include: măsuri împotriva terorismului, reglementări mai dure privind protestele și manifestațiile publice, modificări legate de comportamentul deținuților și, în unele cazuri, posibilitatea retragerii cetățeniei pentru persoanele implicate în activități considerate teroriste.

Ce a scris Giorgia Meloni imediat după aprobarea Decretului Lege:

Iată ce a scris premierul Meloni pe Facebook: :Odată cu aprobarea definitivă în Senat a Decretului privind Securitatea, Guvernul face un pas decisiv pentru a întări protecția cetățenilor, a celor mai vulnerabile categorii și a bărbaților și femeilor noastre în uniformă.

Intervenim cu fermitate împotriva ocupărilor abuzive, accelerând evacuările și protejând familiile, vârstnicii și proprietarii cinstiți, prea des lăsați singuri în fața unor nedreptăți de neacceptat.

Luptăm împotriva escrocheriilor comise asupra persoanelor în vârstă, un fenomen josnic care lovește tocmai în cei care merită cel mai mult respect și protecție.

În cele din urmă, întărim instrumentele aflate la dispoziția forțelor de ordine, pentru a apăra pe cei care, zi de zi, îi apără pe cetățeni.

Legalitatea și securitatea sunt piloni ai libertății. Și vom continua să-i apărăm cu hotărâre."

Deși autoritățile italiene spun că legea este necesară pentru a combate mai eficient infracționalitatea și riscurile la adresa ordinii publice, mai multe organizații internaționale consideră că formulările vagi și sancțiunile dure pot duce la abuzuri.

Ce spune OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa)?

Un raport publicat la sfârșitul lunii mai 2024 de către Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al OSCE analizează în detaliu conținutul legii și evidențiază mai multe probleme majore:

- Definiții neclare și generale

Legea folosește termeni vagi, cum ar fi „pregătirea pentru acte teroriste” sau „ocuparea arbitrară a unei proprietăți”. Acestea nu sunt suficient de clare și pot permite autorităților să aplice legea în mod arbitrar, chiar împotriva unor persoane care nu reprezintă un pericol real.

- Pedepse prea severe

Noile prevederi introduc sancțiuni penale dure pentru infracțiuni precum blocarea circulației sau confruntările cu forțele de ordine. Specialiștii atrag atenția că astfel de măsuri pot descuraja cetățenii să își exercite dreptul la protest pașnic, libertatea de exprimare sau libertatea de mișcare — drepturi fundamentale într-o democrație.

- Riscul de a rămâne fără cetățenie

Legea permite retragerea cetățeniei italiene în cazul în care o persoană este implicată în acte teroriste. Problema este că, în unele cazuri, acest lucru s-ar putea face chiar dacă persoana respectivă nu are o altă cetățenie — adică ar deveni apatridă. OSCE recomandă ca această măsură extremă să fie aplicată doar dacă cetățeanul are deja o altă naționalitate, pentru a respecta dreptul internațional.

- Tratamentul deținuților

Legea prevede sancțiuni mai dure împotriva deținuților care manifestă „rezistență pasivă”, cum ar fi refuzul de a coopera fără a recurge la violență. Aceste sancțiuni pot fi considerate nejustificate, mai ales dacă sunt aplicate unor deținuți vulnerabili, cum ar fi femeile însărcinate sau cetățenii străini.

Efecte potențiale asupra unor anumite categorii. Potrivit organizațiilor internaționale, decretul lege are potențialul de a afecta grav libertățile fundamentale în Italia. Chiar dacă este formulată în numele securității, riscul este ca ea să fie folosită împotriva activiștilor, migranților, jurnaliștilor sau altor cetățeni care critică guvernul sau protestează pașnic.

Un stat democratic trebuie să găsească echilibrul între protejarea securității și respectarea drepturilor omului. Potrivit OSCE, această lege în forma actuală riscă să încline balanța prea mult într-o direcție autoritară.

Ce urmează? Legea este acum în vigoare, dar presiunile internaționale ar putea duce la modificări viitoare. Societatea civilă italiană, organizațiile pentru drepturile omului și organismele europene continuă să ceară o revizuire urgentă pentru a garanta că securitatea nu devine o scuză pentru limitarea libertăților.

DOCUMENTE SUPLIMENTARE:

RAPORT ONU

SCRISOARE CONSILIUL EUROPEI

Bienala Veneția 2024 | Grădinile

 Biennale Venezia 2024 | G I A R D I N I 

(Miruna Cajvaneanu, Venetia, 3 mai 2024)

Secțiunea cea mai importantă și  mai prestigioasă a Bienalei este cea a Grădinilor. Da, la Veneția este cel mai vast parc, o oază de verde în mijlocul lagunei. Aici sunt pavilioanele naționale istorice ale Expoziției, 30 la număr, unele construite acum peste 100 de ani. Cel al Belgiei e în 1909, apoi altele, în principal europene, din anii 20, 30, până la cele mai recente, din anii 90, precum cel al Coreei de Sud. Aici au expus și câțiva din cei mai importanți artiști ai secolului trecut. Lui Picasso, de exemplu, în primii ani,  i s-a refuzat expunerea unei opere, considerată nepotrivită. 

Pavilionul central, ca și la Arsenale, este dedicat artiștilor selectați, cu expoziții personale. Outsiderii devin mainstream, ce e diferit dobândește scenă. Aloïse spre exemplu este o pictoriță franțuzoaică, a creat în secția de psihiatrie în care a fost închisă, picturile ei sunt originale, puternice, colorate și evocatoare. 

Compoziții textile (din nou, în prim plan țesuturi colorate, modele etnice) africane, picturi și fotografii ale unor artiști homosexuali marginalizați, la început de secol trecut. Unele opere sunt explicite, pe o rețea de socializare cu siguranță ar fi blocate sau raportate. Arta trebuie, în formele ei multiple, indiferent de gust, să poată fi exprimată liber. Acum două mii de ani, nuditatea nu era scandaloasă cum e percepută azi în unele medii. 

Ne întoarcem către parcursul principal, pe potecile Grădinilor, pentru a face turul pavilioanelor naționale. 

Când ajungi în Giardini îți dai seama de ce Bienala e considerată o Olimpiadă. Țările se întrec în a-și etala propria interpretare a temei oficiale. Anul acesta este, cum am amintit, “Străini oriunde” Foreigners Everywhere. 

Pentru multe țări cu trecut colonial, expozițiile au o puternică amprentă istorică, de revanșă. Unele răni sunt încă deschise și sângerânde. 

Spania, Olanda au transmis un mesaj puternic. La pavilionul Olandei sunt expuse statui realizate de artiști / muncitori pe plantații, sculpturi făcute din pământul argilos, un strigăt între sacru și profan. Trecutul colonial, stereotipuri, îndepărtarea de natură - elemente care se completează în multe expoziții naționale, în măsura și forme diferite. Spania a interpretat tema la 360’, cu o expoziție cat / ca un muzeu în sine. 

Ungaria are un pavilion foarte frumos, cu o arhitectură care, ciudat, pare o biserică ortodoxă. Înăuntru e o explozie de culori și tehnologie, pe tema techno zen. Mult tehno, mai puțin zen, prezent mai degrabă în formele obiectelor în mișcare. 

Iată, o amprentă a ediției 2024 e reprezentată de culori. Culori multe, aprinse, care îți fură privirea. Iar dacă e furt, clar că simți ca îți lipsește ceva. Culori și forme aprinse, aceleași palete pe care le vezi în draperii și țesături sau pe ecrane futuristice în ipostaze realizate cu Inteligența artificială. 

Un exemplu extraordinar este cel al pavilionului Statelor Unite, impecabil din punct de vedere conceptual. Gen cel mai bun elev din clasă, care și-a făcut corect temele. Sculpturi expresive din mărgele, fragmente din Declarația de independență, video cu indigeni. E primul artist nativ care expune în pavilionul american. În ultima sala, cea cu video, nu te puteai opri din dans. Au și insigne colorate, un souvenir de neratat. 

Tot pe aceeași temă, dar o interpretare genială a culorilor, e la pavilionul Elveției, unde intrăm într-un pantheon modern, în 4 D, cu zeități feminine colorate și “vii”. Un matrix colorat și puternic. 

La polul opus, avem pavolioanele care mi-au lăsat o impresie de angoasă teribilă. 

Germania a pus un munte de nisip și pietriș la intrarea în pavilion. Artistul protagonist (normal, german care provine din familie turcă) a creat un univers paralel cu o casă (efectiv) construită în mijlocul pavilionului plină de praf și tristețe, o casă a imigranților de prima generație.

 Deși mai curată și super tehnologică, cu fotolii invitante, expoziția pe două nivele a Angliei mi-a lăsat o impresie presantă de neliniște. Ideea principală e apa, ploaia, iar tema e bineînțeles tot legată de colonialism. Eu ador ploaia și apa, dar albastrul închis, metalic cumva, din săli, mi-a tăiat orice entuziasm. 

Grecia ar câștiga premiul pentru cel mai angoasant pavilion, la intrare îți vine instant rece pe șira spinării. Lumini intermitente, panouri cu discuri din anii ‘70, mașinării abandonate, bălți cu apă, cauciuc, metal, negru și gri închis. 

Apoi sunt pavilioanele unde te liniștești și te pierzi legănat de muzică sau de detaliile ambientale. Franța este pe primul loc în clasamentul meu foarte personal. O lume acvatica, cu creaturi marine legendare, o experiență tactila, vizuală, muzicală.. trăiești din senzații. Culori minunate. Te simți un căluț de mare plutitor. Aceeași senzație de pace și ordine ți-o dă pavilionul minimal al Canadei. 

Și te simți copil când te uiți la sculptura neagră de la pavilionul Coreei de Sud, suspendată, un fel de emoji negru, sub forma unui Cupid de social network. Din nări îi iese parfum sub formă de aburi. 

Un altfel de miros găsești la pavilionul Japoniei, unde artista a creat instrumente care cântă singure, mișcate de aburii și lichidul care se formează în urma procesului de fermentare a unor fructe expuse pe piese de mobilier elegante. Fructele cred ca erau proaspete pe 20 aprilie, când s-a inaugurat Bienala. Cred ca le vor înlocui din când în când. Oare e nevoie de prezență constantă a artistei?

Gloanțe versus maracas - simboluri indigene elocvente la pavilionul Braziliei. Conflictul între trecutul comunist și stereotipuri occidentale la Serbia, grație în pas de balet și cabine telefonice vechi la Austria, evocarea teatrală a revoltelor anti coloniale la Egipt.

 O girafă în captivitate are o inimă care cântărește cu 12 kilograme mai puțin (fostul pavilion al Cehoslovaciei). 

La Bienală, cum am spus, e și politică. Pavilionul Israelului e închis și păzit de soldați. Rusia și-a cedat anul acesta pavilionul Boliviei, care a încercat să umple spațiul imens cu costume populare, fotografii ale indigenilor, și, foarte potrivit, alungătoare de spirite rele imense. 

Polonia prezintă un documentar foarte interesant: cetățeni normali sunt invitați să imite sunetele sirenelor în timpul unui atac aerian, exact la granița cu Ucraina. 

Un pavilion din toate este, pe cat de simplu și sobru, pe atât de convingător. Cel al Australiei. Un spațiu imens, cu pereți asemenea unor table negre, pe care sunt scrise cu cretă nume. Un Arbore genealogic imens, unde numele indigene, (ca) o limbă pe cale de disparitie, scrise cu cretă albă, se pierd, odată cu identitatea uneia din cele mai vechi populații. Mii de nume, de la rândul trei nici nu le mai vezi, ca memoria. În mijloc, pe o platformă impersonală și sugestivă, sute dosare cu hârtii, rapoarte cu torturi sau experimente, unde numele victimelor sunt acoperite cu linii negre, pentru a le proteja, chiar și postum, identitatea și fragilitatea. 

Impresiile, după a doua zi de la Bienala, încă nu s-au sedimentat, dar vizita a creat un teren fertil pentru a reflecta și a medita.  O îmbogățire pentru un suflet, pentru intelect. 

Despre doi artiști care mi-au plăcut în mod deosebit și despre pavilionul României, în următoarea postare!