Biennale Venezia 2024 “Străini oriunde” | Foreigners Everywhere L’ A R S E N A LE / A R S E N A L
(Miruna Cajvaneanu, Veneția, 2 mai 2024)
Bienala de Artă de la Veneția este, cum spuneau unii, un fel de Oscar al artei. De fapt, e mult mai mult. În lagună, timp de câteva luni (aprilie / noiembrie), se dă “ora artei”, lumea bună din domeniu își dă întâlnire, se dezbate, se admiră, se critică.
În 2024 se sărbătorește a 60-a ediție. Bienala are două spații de desfășurare principale: cel mai prestigios, “Giardini” / Grădinile, iar al doilea “Arsenale” / Arsenalul. Sunt aproape unul de altul, dar e nevoie de două zile pentru a le vizita pe ambele. Ieri am vizitat Arsenale.
Încă de la intrare vizitatorul e introdus direct în tema Bienalei: “Străini oriunde”, care poate fi tradus sau interpretat în mai multe feluri. “Străini peste tot”, “diferiți de alții”, “călători oriunde”. Un manifest politically correct. Curatorul Bienalei, Adriano Pedrosa, brazilian, e primul director sud-american.
În primele pavilioane focusul este tocmai pe sensul de străini/ imigranți/ diverși / outsideri. Conceptul de călătorie, de fugă, de a te simți într-o continuă căutare, chiar a propriului “sine”.
Protagoniști sunt artiști din “periferii”, din sud, din America Latină. Opere realizate din țesuturi, împletituri, draperii, patchwork. Îți dau senzația ca poți merge acasă, iei pânze și fire și dai frâu liber imaginației. Cel puțin pe mine m-au inspirat! Țesăturile sunt fără îndoială un “fir roșu” al Bienalei, în special cele realizate în țări din sudul Americii. În sălile laterale se alternează documentare sau performance, video cu artiști care dansează, ideea de identitate, inclusiv sexuală, fluidă. Queer.
Un alt concept care revine constant e acela de conflict, de rezistența socială. Raportul între artă și activism e evident și in proiectul “Disobedience Archive”, o serie de documentare proiectate pe ecrane în spirală, unde foarte interesante. Din păcate, timpul la dispoziție nu îți permite să te uiți decât în fugă la unele din ele. Interesante. Mai ales cele realizate acum 40, 50 de ani, când străinii, de erau italieni migranți în Germania, de exemplu.
Vizitatorii, tot în primele pavilioane, pot vedea o sculptură monumentală, în stil Vlad Țepeș: militari cu lenjerie intimă roșu dantelat, trași în țeapă pe un stâlp de pole dance. Destul de șocant (și kitsch pentru mine), dar elocvent. Din nou, tema rezistenței, a diverselor forme de opresiune și discriminare care sunt combătute mai degrabă (tot) prin metode violente.
La Arsenal sunt si câteva pavilioane naționale, foarte diferite unele de altele, atât ca idei, cat și ca resurse sau spații la dispoziție.
Albania a reconstruit apartamentul mic artistei protagoniste, reușind să transmită prin tablourile ei ideea de intimitate feminină. La polul opus, Arabia Saudită într-o sală imensă, dedică sculpturi monumentale de lemn, asemenea unor petale, vocilor feminine, o opulență demonstrativă și atât de contrastantă de fapt cu realitatea.
Mi-au plăcut cele trei candelabre în stil Murano de la Pavilionul Turciei. Mi-a plăcut împletirea dintre arta și tehnologie de la pavilionul Maltei. Singapore, cu proiectul despre pădurea de la marginea metropolei, cu fauna și echilibrul fragil. Mi-a plăcut pavilionul
Mexicului, cu masa “înghețată” a familiei rupte de despărțiri și depărtări.
Nu ai cum să nu-ți placă pavilionul impresionant al Chinei, cu pagoda imensă din hârtie de orez și sculpturile futuristice. Totuși, deși e unul din favorite pe site-urile de profil, nu transmite coerență. Câteodată, less is more.
Ultimul pavilion e cel al Italiei. Lăudat și el: un labirint de metal imens. În mijloc, un recipient cu apă în mișcare perpetuă. Apa e tulbure, senzația e una de disconfort care atrage.
În timpul vizitei, care poate dura chiar toată ziua, te poți opri pe bănci, poți lua o gustare sau o cafea, atmosfera e plăcută. Vizitatorii sunt mai ales străini, unii vin special chiar din țări îndepărtate pentru Bienală, e un eveniment și o etapă obligatorie.
Pentru mine, a fost prima oară. Mi-a plăcut, deși aș fi vrut să văd mai puțină actualitate, mai puțină “politică”. Mai multă ARTĂ.
Azi vizităm “Giardini”, partea considerată mai prestigioasă a Bienalei, cu cele mai importante standuri naționale.
Nessun commento:
Posta un commento