Biennale Venezia 2024 “Străini oriunde” | Foreigners Everywhere.

 Biennale Venezia 2024 “Străini oriunde” | Foreigners Everywhere L’ A R S E N A LE / A R S E N A L

(Miruna Cajvaneanu, Veneția, 2 mai 2024) 

Bienala de Artă de la Veneția este, cum spuneau unii, un fel de Oscar al artei. De fapt, e mult mai mult. În lagună, timp de câteva luni (aprilie / noiembrie), se dă “ora artei”, lumea bună din domeniu își dă întâlnire, se dezbate, se admiră, se critică. 

În 2024 se sărbătorește a 60-a ediție. Bienala are două spații de desfășurare principale: cel mai prestigios, “Giardini” / Grădinile, iar al doilea “Arsenale” / Arsenalul. Sunt aproape unul de altul, dar e nevoie de două zile pentru a le vizita pe ambele. Ieri am vizitat Arsenale. 

Încă de la intrare vizitatorul e introdus direct în tema Bienalei: “Străini oriunde”, care poate fi tradus sau interpretat în mai multe feluri. “Străini peste tot”, “diferiți de alții”, “călători oriunde”. Un manifest politically correct. Curatorul Bienalei, Adriano Pedrosa, brazilian, e primul director sud-american. 

În primele pavilioane focusul este tocmai pe sensul de străini/ imigranți/ diverși / outsideri. Conceptul de călătorie, de fugă, de a te simți într-o continuă căutare, chiar a propriului “sine”. 

Protagoniști sunt artiști din “periferii”, din sud, din America Latină. Opere realizate din țesuturi, împletituri, draperii, patchwork. Îți dau senzația ca poți merge acasă, iei pânze și fire și dai frâu liber imaginației. Cel puțin pe mine m-au inspirat! Țesăturile sunt fără îndoială un “fir roșu” al Bienalei, în special cele realizate în țări din sudul Americii. În sălile laterale se alternează documentare sau performance, video cu artiști care dansează, ideea de identitate, inclusiv sexuală, fluidă. Queer. 

Un alt concept care revine constant e acela de conflict, de rezistența socială. Raportul între artă și activism e evident și in proiectul “Disobedience Archive”, o serie de documentare proiectate pe ecrane în spirală, unde foarte interesante. Din păcate, timpul la dispoziție nu îți permite să te uiți decât în fugă la unele din ele. Interesante. Mai ales cele realizate acum 40, 50 de ani, când străinii, de erau italieni migranți în Germania, de exemplu. 

Vizitatorii, tot în primele pavilioane, pot vedea o sculptură monumentală, în stil Vlad Țepeș: militari cu lenjerie intimă roșu dantelat, trași în țeapă pe un stâlp de pole dance. Destul de șocant (și kitsch pentru mine), dar elocvent. Din nou, tema rezistenței, a diverselor forme de opresiune și discriminare care sunt combătute mai degrabă (tot) prin metode violente. 

La Arsenal sunt si câteva pavilioane naționale, foarte diferite unele de altele, atât ca idei, cat și ca resurse sau spații la dispoziție. 

Albania a reconstruit apartamentul mic  artistei protagoniste, reușind să transmită prin tablourile ei ideea de intimitate feminină. La polul opus, Arabia Saudită într-o sală imensă, dedică sculpturi monumentale de lemn, asemenea unor petale, vocilor feminine, o opulență demonstrativă și atât de contrastantă de fapt cu realitatea. 

Mi-au plăcut cele trei candelabre în stil Murano de la Pavilionul Turciei. Mi-a plăcut împletirea dintre arta și tehnologie de la pavilionul Maltei. Singapore, cu proiectul despre pădurea de la marginea metropolei, cu fauna și echilibrul fragil. Mi-a plăcut pavilionul

Mexicului, cu masa “înghețată” a familiei rupte de despărțiri și depărtări. 

Nu ai cum să nu-ți placă pavilionul impresionant al Chinei, cu pagoda imensă din hârtie de orez și sculpturile futuristice. Totuși, deși e unul din favorite pe site-urile de profil, nu transmite coerență. Câteodată, less is more. 

Ultimul pavilion e cel al Italiei. Lăudat și el: un labirint de metal imens. În mijloc, un recipient cu apă în mișcare perpetuă. Apa e tulbure, senzația e una de disconfort care atrage. 

În timpul vizitei, care poate dura chiar toată ziua, te poți opri pe bănci, poți lua o gustare sau o cafea, atmosfera e plăcută. Vizitatorii sunt mai ales străini, unii vin special chiar din țări îndepărtate pentru Bienală, e un eveniment și o etapă obligatorie.

Pentru mine, a fost prima oară. Mi-a plăcut, deși aș fi vrut să văd mai puțină actualitate, mai puțină “politică”. Mai multă ARTĂ. 

Azi vizităm “Giardini”, partea considerată mai prestigioasă a Bienalei, cu cele mai importante standuri naționale.

România noilor oportunități, prezentată la Roma în cadrul unei conferințe despre “Inițiativa celor trei mări”

 După o criză se nasc noi oportunități. 

Războiul a spulberat așteptări, planuri, ne-a arătat vulnerabilitățile. Pe lângă efectele tragice asupra populației, a fost un cutremur pentru economie. Când se va termina? Ce va fi după? 

Chiar dacă frontul este încă deschis, chiar dacă bilanțul amenințărilor și al victimelor nu s-a oprit, semnale pozitive sunt. Mai mult, apar noi oportunități. 

În noul context se încadrează o foarte interesantă conferință care a avut loc pe 5 Iulie la Roma, la sediul și inițiativa Ambasadei României în Italia, în prezența ministrului italian al antreprenoriatului și sectorului “Made in Italy”, Adolfo Urso. Inițiativa a fost dedicată prezentării “Inițiativei celor 3 mări”. 

Am participat cu interes și mi-am însemnat câteva observații, unele mai generale iar altele mai detaliate. 

• Cele mai concrete semnale pozitive post criză se văd  atunci când începe să se vorbească din ce în ce mai mult despre “reconstrucție”, “repoziționare”, “investiții”.  
• Deja de ceva timp, analiștii propun scenarii “post conflict”, iar investitorii își schimbă direcția și privirile către zone considerate până de curând cu risc geopolitic. 
• Ochii sunt îndreptați acum, cu interes, nu cu frică, spre zona de est a Uniunii. 
• E un nou teren oportunităților. Iar România are o poziție privilegiată.

La evenimentul de la Roma prezența a fost una amplă și variată, foarte interesantă. Pe lângă ministrul Urso, au luat cuvântul reprezentanții în Italia ai României (Gabriela Dancau), Poloniei (Anna Maria Anders) și Statelor Unite ale Americii (Shawn Crowley). 

• Italia, “observator” față de rutele maritime și pentru promovarea afacerilor italiene în România 

Intervenția  ministrului italian s-a axat pe “interesul” arătat de Guvernul italian față de dezvoltarea zonei pe axa nord sud și la “inițiativa celor trei mări”. Un interes care vine din partea unei țări din zona mediterană (cea mai importantă mare europeană, care a încercat să-și facă mereu loc la masa “greilor” europeni dominată de Franța și Germania. 

• Ministrul italian a subliniat prioritatea pe care guvernul său o dă rutelor maritime prin instituirea unui Minister al Mării. A arătat că Veneția și Trieste pot fi o alternativă portuară când Marea Neagră e în mijlocul unui conflict (dar iată că deja se vorbește in termeni de oportunitate legat de Marea Neagră) 
• Italia este un extraordinar partener pentru România, inclusiv  la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii (fluxul de interes natural al antreprenorilor italieni față de Romania a anticipat în ultimii ani de fapt și o adecvare in acest sens a politicilor guvernamentale, mai degrabă decât invers)
• O observație: Italia e o țară care a contribuit puțin din punct de vedere financiar la ajutorarea Ucrainei (0,07% PIB față de Germania  care face cel mai mare efort (0,27%din PIB) 

USA: Investiții concrete, dar condiționate 

• Shawn Crowley a amintit sumele deja investite în regiune (ajutor concret) necesitatea gândirii unui scenariu global post conflict (China inclusă), elaborarea unui lanț de aprovizionare energetică și condiționarea finanțării de respectul valorilor democratice și “rule of law”. Termenul cheie folosit de el, reluat apoi de alți vorbitori, a fost “reziliența”
• Ambasadorul României a enumerat avantajele oferite de România investitorilor străini, cum ar fi investițiile făcute în îmbunătățirea infrastructurii, creșterea economică susținută a țării noastre față de țările UE din Vest. A adus exemplul proaspăt inauguratului Pod de la Dunăre, realizat și cu fonduri japoneze (Japonia este și un important contribuabil în criza din Ucraina, fiind și cel mai mare donator în afara Uniunii Europene şi a NATO, cu o contribuție de peste 6 miliarde de euro (0,15% din PIB), aproape exclusiv financiară. Italia cum am arătat mai sus a alocat 0,07%)

Un alt aspect interesant a fost prezentarea fondului de investiții creat să susțină obiectivele de dezvoltare și programul Inițiativei. 

O expunere concretă și convingătoare, susținută de cifre, care a atras imediat atenția celor prezenți in sală (slide-urile au fost fost fotografiate cu atenție).

S-au discutat și aspecte legate de securitate in regiune, premiza fundamentala pentru a crea un climat propice pentru investiții, dezvoltare și creștere. Din nou cuvântul cheie a fost “reziliență”, dar intervențiile au avut mai degrabă un caracter de optimism neforțat și o dorință de “a suflecă mâinile” și a face treabă. 

Concluzii: 

Aspecte pozitive: 

• În Italia puțin se știa despre inițiativa celor trei Mări, deci evenimentul a fost unul binevenit 
• Prezenta a fost una promițătoare, interesul a fost evident 
• Avem o ocazie, ca țară, să ne poziționăm pe o axă cu potențial 
• Deși s-a susținut că e un proiect european, privirea merge mai departe către parteneri externi (Usa, prezentă, Japonia, amintită). Cu atât mai bine. 
• Există o motivație puternică din partea celor mai multe state (inclusiv istorice)
• Fluxul investitorilor precede și poate determina noi scenarii geopolitice 

Câteva întrebări și vulnerabilități pe care le-am notat:

• Neomogenitate între țările membre
• Neclaritate cu privire la Rusia- s-a vorbit mult despre Ucraina, dar deloc despre cum va fi Rusia post conflict
• Lipsa unui leadership politic (între 12 țări e mai greu de ajuns la decizii împărtășite)
• Vulnerabilitățile interne ale fiecărei țări și priorități diferite (politice, economice. Un exemplu poziții divergente față de migranți în UE) 
• In ceea ce privește România, din punct de vedere al infrastructurii situația este cea care este, iar un pod peste Dunăre, fie el modern și super tehnologic, nu rezolvă problemele serioase pe care le avem la autostrăzile care ar trebui să fie tocmai pe axa centrală a regiunii 3S 
• Diferența de dezvoltare între regiuni din țările membre 

Aș menționa și lipsa unui PR adecvat care să promoveze inițiativa și eveniemtele conexe cum ar fi Summitul de la București. 

Conferința de la Roma ar fi un bun exemplu de bună practică.

Ce este “Three Seas Initiative”? Este o “platformă informală” născută în 2016 și formată din 12 state poziționate pe axa nord sud europeană, între trei mări: Baltică, Adriatică și Marea Neagră: Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia și Austria. Din 2022, Ucraina a primit statut de partener asociat. 

Platforma își propune să promoveze și să susțină dezvoltarea zonei pe trei direcții principale: transport, energie și infrastructură digitală.

Invitație la “Cartea de vineri” - Un proiect DOR

 

La invitația DOR - Romanian Diaspora din Londra, am participat la emisiunea “Cartea de vineri”, un proiect de succes promovat de tineri din Anglia, printre care Sorina Stallard și Andra Craig. 

Am avut ocazia să prezentăm publicului volumul “Rădăcini la jumătate - 30 de ani de imigrație tomânească” împreună cu Antonio Ricci, coordonator, sociolog italian, și Bogdan Voicu, cercetător la Academia Română, profesor universitar la Universitatea din Sibiu. 

Interviul a fost transmis pe 21 Aprilie 2023, în avanpremiera pe Facebook și poate fi vizionat integral aici:

https://fb.watch/kgHldtpIJS/

Întâlnire la Roma cu Radu Paraschivescu. Poduri și povești

 Întâlnire joi, la Ambasada României în Italia, cu scriitorul si traducătorul Radu Paraschivescu, in dialog cu Prof. Bruno Mazzoni.

Paraschivescu e un narator căruia “îi șade bine cu povestea”. 

E autoironic, atent la detalii și emoții, întreține publicul cu glume, cu jocuri de cuvinte, cu anecdote. Povestește cu nonșalanță că una din cărțile care l-a format a fost “Cei patru muschetari” a lui Dumas și că până la liceu nici nu era interesat să descopere alți scriitori. 

(Si pentru că a fost citat San Antonio - il est un narrateur génial) 

Recunoaște că a început să scrie “din invidie”, admite că primul roman a fost unul teribil, și din fericire nu se mai găsește nicăieri, nici pe “okazii.ro”. Cu aceeași autoironie precizează că nu are nicio schemă dinainte stabilită pentru cărțile sale si nu a făcut niciodată “o fișă de personaj”. 

Colega mea Elena Postelnicu l-a întrebat dacă s-a gândit vreodată să emigreze. Răspunde: “Înainte de ‘89 nu, de frică. După anii ‘90, iarăși nu, pentru că veneau subiectele la tine”, un fel de realitate care bate ficțiunea. Viața în Scandinavia spre exemplu pare de o plictiseală insuportabilă, când îți lipsește zgomotul și ne-ordinea, la propriu și la figurat, din România, explică RP alegerea sa. 

Și pentru că în România, mai adaugă scriitorul, încă se mai poate scrie oarecum dincolo de acel “political correctness” impus in alte medii sau țări și de sistemul (nenatural din punctul lui de vedere) al cotelor. 

România de azi e locul unde “frivolitatea și mahalaua au ajuns în centrul atenției, inclusiv la televizor, în limbajul de toate zilele”. 

Unde e limita suportabilului și cum, până unde se poate manifesta “opoziția” față de mediul înconjurător? Sunt întrebări pe care mi le pun în timp ce ascult. Ferice cel care caută pacea, îmi zic! 

Revenind la titlul cărții lui Radu Paraschivescu, “Podul Diavolului”, ascult cu interes câteva considerații ale lui Bruno Mazzoni, pe care le duc cu mine, și imi promit să le “descos” acasă, mai târziu. 

Simbolul mistic, spiritual, al “podului”, ca o întrerupere artificială a așezării naturii, a unui curs de apă, graniță naturală între două “tărâmuri”. Construirea unui pod, ca un act “contra naturam”, un pod către paradis sau deasupra unui neant, care poate fi necunoscutul sau infernul. 

Simbol religios- Sacerdotul Romanilor, din antichitate, era numit “pontifex”, cel care construiește un pod peste Tibru (pontis facere). 

Podurile sunt importante, dar si periculoase. Câteodată, pentru a le construi, e nevoie să aduci sacrificii. 

Opusul lor sunt zidurile. 

Foto 1: Sala de ieri de la ambasada, întâlnire cu scriitorul Radu Paraschivescu 

Foto 2: O imagine minunată, cu o liniște deplină, cu mai multe simboluri, printre care cel al lunii. 

“Podul maimuței”, detaliu- Katsushika Taito, xilogravura 1833 cca, Japonia în volumul “The archive for research in archetypal symbolism” (Taschen Ed.)

"Cercare le domande, per trovare le risposte", il mio invito durante il Convegno "I romeni in Italia tra vecchi stereotipi e nuovi orizzonti" / Firenze

Mercoledì, 29 marzo 2023, a Firenze, presso la Sala Pegaso del Palazzo Guadagni Strozzi, sede della Regione Toscana, abbiamo presentato il nostro volume “Radici a metà - 30 anni di immigrazione romena in Italia”.

È stato un proficuo incontro di esperienze e idee! Presenti: Eugenio Giani - Presidente della Regione Toscana, ma anche storico, S.E. Gabriela Dancău - Ambasciatore di Romania in Italia, Sara Funaro - Assessore Educazione, Welfare e Immigrazione al Comune di Firenze, Paolo Fagiolini, Console Onorario di Romania per la Toscana. L'Evento è stato moderato da Luca di Sciullo, Presidente Centro Studi e Ricerche Idos.

Accanto a me, hanno fatto la presentazione del Raporto i curatori del Rapporto, Benedetto Coccia, dell'Istituto di Studi Politici “S. Pio V” e Antonio Ricci, del Centro Studi e Ricerche Idos. 

Cercare le domande, per trovare le risposte

Nel mio intervento, (foto: @Alexandru Leteanu) ho invitato il pubblico a sfogliare e leggere il volume, con curiosità e apertura. Il libro diventa così l'occasione per intraprendere un percorso riflessivo, di conoscenza di sé stessi. Chi siamo? Da dove siamo partiti e dove si va?

Un'introspezione possibile non solo per i romeni di "vecchia generazione", arrivati qui, tra mille difficoltà, come pionieri, ma  per i giovani delle seconde generazioni e anche per gli italiani che hanno visto nascere intorno a loro una nuova società. La lettura di dati e storie, presenti nel volume, è l'occasione per trovare le domande giuste da farsi, forse il primo passo verso una consapevolezza alla ricerca della propria identità. 

Tra gli aspetti presentati, ci sono le numerose sfaccettature di una presenza eterogenea, ma con alcuni tratti distinti. Il lato spirituale molto evidente, visto come un attaccamento alle proprie radici attraverso l'identità religiosa, la partecipazione sociale e politica che stenta a decolare, le diffidenze verso forme di associarsi, spiegabili dal punto di vista della storia recente. 

Poi, le domande a cui troppo spesso si da una risposta stereotipata, senza indagare sugli aspetti della realtà. Perché ci si allontana dal paese di origine? Quali sono gli effetti reali sulle famiglie? Perché non bisogna puntare il dito contro chi ha cercato una vita migliore?  Qui, è vero, abbiamo esempi e storie drammatiche, di cui il fenomeno chiamato "sindrome Italia" è solo la punta dell'iceberg. Però, per giudicare un aspetto così complesso della migrazione, si deve capire l'insieme, la storia collettiva, un "oceano" di 30 anni di esperienze e percorsi che confluiscono in un radicamento qui, in Italia, che molti di noi chiamiamo, da anni, "casa". A questo sentimento si deve aggiungere però un piccolo segnale di allarme, quello di un pericolo di perdere un po' le proprie radici, di un rischio "assimilazione". Dal volume emergono dati su come viene trasmessa la cultura d'origine alle nuove generazioni, e quasi un terzo di un campione rappresentativo dichiara di non trasmettere in alcun modo la cultura del proprio paese ai propri figli. Da qui l'importanza di non perdere il contatto e la conoscenza della lingua dei genitori e dei nonni. 

Indispensabili grazie al loro apporto economico per due realtà, contesi da due paesi con sistemi di welfare deficitari, i romeni in Italia sono tuttavia "dimenticati" troppo spesso quando si tratta di attuare politiche reali e utili a loro dedicate. Permangono ostacoli burocratici (vedi quelli necessari per permettere l'esercizio del voto), mancano, al di là degli slogan e della demagogia, strategie reali per favorire un rientro nel paese d'origine. 

Eppure, i romeni d'Italia costituiscono il miglior simbolo ed esempio di "cittadinanza europea", quell'idea (l'ideale) di un'Europa unica, resa concreta a partire dal basso, non dall'alto delle Istituzioni. Dalla survey del nostro volume emerge con chiarezza questo fatto. Alla domanda come si sentono, come si percepiscono dal punto di vista identitario, quasi 50% degli intervistati hanno risposto "cittadino europeo". 

Le modalità per cercare la propria identità, le proprie "Radici" sono, quindi diverse e passano attraverso le domande da porsi, la curiosità di aprire gli occhi e guardarsi intorno. Così, alla fine del mio intervento ho ricordato la visita, in mattinata, alle Cappelle Medicee, dove si subisce il fascino della meraviglia, dell'arte di Michelangelo. L'integrazione, il sentirsi a "casa" passa anche attraverso la capacità di emozionarsi e di vivere la realtà che ci circonda, illuminare la nostra quotidianità. 

Alla fine del Convegno abbiamo ascoltato le toccanti le testimonianze di romeni che vivono in Italia, dove hanno costruito la loro carriera: Melania Cotoi, guida turistica e presidente dell'Associazione Alter.Nativa, Dorina Burlacu, Chef "Premio 5 Stelle d’Oro della Cucina" e Anca Radu, Ricercatore Istituto Universitario Europeo.

Il volume è il risultato di un lavoro e di un percorso non facili, che hanno portato insieme alla luce l’esperienza di un team davvero prestigioso di ricercatori e amici della Romania, il frutto della lungimiranza di due Istituti di Studi di Roma, Dossier Statistico Immigrazione - IDOS e l’Istituto San Pio V. È un volume sold out, incluso già nelle biblioteche di Università dei due paesi, il che fa onore a tutti i venti autori!

E' stata un'occasione per conoscere tanti romeni che vivono in Toscana, con storie e percorsi di vita di successo. 

Da sinistra a destra, accanto a: Luciana Ludusan, imprenditrice, l’artista Elena Anechitei, l’ambasciatore della Romania, Gabriela Dancău, Antonio Ricci

Con il Presidente della Regione Toscana, Eugenio Giani

Insieme a Edmond Neagoe, console generale della Romania a Bologna.

Con le rappresentanti di Assindatcolf Toscana

Con Catalin “Marble man” Ionescu, campione italiano boxe categoria superpiuma, presto in gara per il titolo europeo!

Con gli avv. Gabriele Dellara e Laura Pantiru

Con ospiti della comunità romena di Chianciano Terme

Con l'amica Luciana Ludusan, imprenditrice, presidente dell'Associazione "Villaggio Romeno"

Con Elena Enoiu, Direzione Attività produttive - Regione Toscana

Con il parrocco della Chiesa Ortodossa di Chianciano Terme, pr. Ioan Horbaniuc

Con l'Avv. Laura Pantiru