Acasă, la Botoșani, am trecut să văd casa bunicilor, aflată la periferia orașului. Numele străzii s-a schimbat, de la Împărat Traian în Aleea Dochia și aproape tot în jur arată altfel.
Orașul s-a dezvoltat: în jur, au apărut vile, sunt mașini parcate pe uliță, semne ale modernității. Dar am recunoscut imediat gardul maro, acela a rămas neschimbat!
Casa, cu două camere și o cămăruță, cu bucătărie de vară, curte, grădină, e tot acolo.
A fost construită de tataia, Gheorghe Ignat, cu mâinile lui. S-a salvat de la demolare, in plin proces de expansiune a orașului, pe vremea lui Ceaușescu pentru că era pe panta dealului, destul de abruptă.
Exact peste drum se oprește șirul blocurilor, iar din curte se pot vedea văile și dealurile de la marginea orașului, până “hăt” departe.
Mamaia avea multe flori în grădina din față, lalele, margarete, trandafiri, iar la marginea din dreapta mergeam să culegem căpșune și zmeură. Apoi, erau răsadurile ordonate cu roșii, castraveți, cartofi, din care Mamaia, Olga, ne dădea de fiecare dată când ne duceam în vizită.
În spate, era livada și “atelierul” lui tataia, o magazie în care obișnuia să taie lemne până aproape in ultima zi a vieții lui. A traversat un secol, trecând prin multe în cei 97 de ani de viață. Ținea un jurnal detaliat și citea enorm. Era abonatul cu cele mai multe cărți împrumutate de la Biblioteca județeană.
Tot în spatele casei erau peri, meri, vișini, pomul unde mă urcam și citeam în vacantele de vară petrecute la bunici. Mai era o altă magazie, în care îmi amintesc că era păstrat in sac mare cu jucăriile copilăriei noastre, de care nu voiam să ne despărțim.
În față, era via cu struguri mici și dulci și cișmeaua de unde aduceam apă in casă.
De sărbători, aici ne întâlneam toată familia. Mamaia punea masa afară, aducea bunătăți și petreceam alergând prin curte desculți și bucurându-ne de natură.
Câteodată visez că intru din nou pe poarta bunicii, alerg să-i salut și să ascult poveștile lui Tataia, gust dulceața de cireșe negre ale lui Mamaia sau scrijelele făcute pe sobă…
Madlena mea
Nessun commento:
Posta un commento