Napoli, partea a doua
Napoli, partea a doua
Pentru foto faine și mai multe, intrați pe Facebook aici (unde puteți da Like sau follow dacă doriți).
Rămăsesem la “Di Matteo”, despre care v-am spus că, deja de la 11 începea să etaleze in vitrinele de afară bunătăți pentru toate gusturile: pizzette, supli, calzoni…
Între timp, pot constata și măiestria, puterea de convingere a proprietarilor de magazine de haine de pe via dei Tribunali, - precum si prețurile mici.
Eram cât pe ce sa ieșim cu plasa plină cu un trening, un palton și doua perechi de pantaloni. Pe care ar fi trebuit sa le purtam cu noi pana diseară. Am rezistat tentației si ne-am salvat doar cu un trening care “mama, la Roma si pe internet costa dublu si nu îl găsești așa!”, dar care a ajuns să cântărească mult mai mult, spre sfârșitul zilei.
Obiectivul meu era Domul, pe care l-am întrezărit lateral pe o străduță, -cred ca era faimoasa via Toledo, - înainte sa facem un ocol pentru a găsi intrarea principala.
Oh, păcat de frumusețea impunătoare a Domului, care nu are parte de o piață amplă, pe măsură! Oricât am încercat sa-l fotografiem întreg, tot nu am reușit decât în mod nesatisfăcător.
Catedrala e ca un puzzle cu surprize: a înglobat in dreapta o Biserică - muzeu unde se găsesc relicvele (altel spus Tezaurul) Sfântului Ianuarius (San Gennaro, patronul orașului si al tuturor napolitanilor din lume), iar in stânga biserica din sec IV, Santa Restituta, cu urme de arhitectura romană, de pe vremea împăratului Constantin, unde se găsește si un baptisteriu considerat cel mai vechi di Europa.
Dacă aș putea indica o cheie de înțelegere a orașului Napoli, aici ar fi.
San Gennaro e mai mult decât un sfânt, mai mult decât un martir ucis de Diocletian in 305, mai mult decât patronul orașului. E ca o forma de energie care a plăsmuit orașul, si pe locuitorii săi.
De trei ori pe an, are loc miracolul lichefierii sângelui sfântului. O ceremonie care a rămas aceeași timp de secole, din 1389. Fiola sigilată in care este păstrat sângele coagulat este arătată credincioșilor, si balansată pentru a se putea vedea mișcarea lichidului. O batistă albă, fluturata de episcop, anunță înfăptuirea miracolului. Nu se întâmplă întotdeauna, iar credincioșii sunt convinși ca depinde de vremuri și de rugăciuni.
Ei bine: miracole, eroi, credințe și ritualuri, care devin uneori superstiții, dar și convingerea că acel oraș e special pentru ei: iată cheile de înțelegere cu care ieși din Catedrală și cu care poți pleca, mai departe, in explorarea orașului criptat.
O paranteză: rufele întinse la uscat, deasupra străzilor, mai ales tricourile albastre ale echipei Napoli, sunt, aproape sigur, lăsate anume pentru a da atmosfera tipică pe care o caută turiștii. Vrei poze de Instagram cu rufele? Poftim!
Următoarea oprire, în itinerarul nostru turistic, e, bineînțeles, strada San Gregorio Armeno, la fel de des întâlnită pe Instagram ca acel murales cu San Gennaro modern, di piața de lângă Universitate.
San Gregorio Armeno e străduța unde poți admira, fotografia si cumpara figurinele celor mai cunoscute personaje ale momentului. Chiar din noiembrie, găsești ieslea tradițională, de Crăciun, îmbogățită cu vipuri naționale si internaționale: Merkel, Obama, Salvini etc.
Nu poti sa nu iei câteva amulete “porta fortuna”, cum ar fi brelocuri cu cornuri roșii care alungă ochiul rău, practic la fel de eficient eca o rugăciune către San Gennaro, dacă ar fi sa-i asculți pe napoletani.
Pe San Gregorio Armeno am descoperit biserica cu același nume (va dați seama in câte orașe avem o biserică armenească? La noi, la Botoșani, la Iași ..).
Aici mi s-a întâmplat cel mai ciudat episod din ziua mea la Napoli.
Am intrat in biserică, unde rămâi efectiv cu gura căscată, atât e de frumoasă e arhitectura si de strălucitoare decorațiile in stil baroc. Făcând turul bisericii, ajungem in fata altarului unde sunt păstrate relicvele Sfintei Patrizia. Când admiram pictura capelei, vine o măicuța si ia o fiola ca cea a Sf. Gennaro, o aduce în fața noastră si începe sa o balanseze, rostind rugăciuni. Practic, o ține exact in dreptul feței, si înauntru, vedem un lichid roșu care se mișcă.
O senzație de wow ne cuprinde pe toți care suntem acolo, o mâna de turiști, printre care ai câțiva asiatici. Luați prin surprindere de ce se întâmplă la jumătate de metru, cred că ne ardeau pe toți degetele sa imortalizam momentul, dar nimeni nu a îndrăznit sa filmeze cu celularul sau sa facă fotografii. Am respectat acel moment si ne-am simțit cred privilegiați sa asistăm la ritual.
Ne ia ceva timp să ne revenim și ne întoarcem la forfota de pe Via Gregorio Armeno, apoi pe Via Toledo, printre vitrine si tarabe colorate.
Foame. Deja. Am identificat pe trip advisor, în apropiere, cea mai tare pizzerie din Napoli si, cum aveam sa ma conving după, probabil “din lume”. Când va gândiți la pizza, țineți minte doua cuvinte: Pizzeria Sorbillo.
Credeam ca nu vom apuca sa intrăm, nu aveam programare si deja era coada, la 12:30. Dar am reușit si am avut partea de o experiența culinara de neuitat. O pizza perfectă. Nici nu va zic, trebuie sa mergeți sa o gustati.
Da, la ieșire, ideea era sa continuam cu obiectivele următoare, dar ne-am oprit răpuse pe bancă, efectiv aveam nevoie de timp pentru a digera la “Diavola”.
Încet încet, cu precauție aproape, am ajuns la Spaccanapoli, strada vedeta pe Instagram pentru ca se vede efectiv cum “împarte” orașul in două. Un must see.
(Va urma cu a treia si ultima parte, când va voi dezvălui unde am băut cea mai buna cafea si am văzut cea mai faină stație de metrou “din lume”)
Napoli, partea a doua
Nessun commento:
Posta un commento