La bellezza salverà il mondo

Sono sicura: “La bellezza può salvare il mondo”

Con tante precauzioni (green pass, sedie distanziate, evento organizzato in piazza) stiamo tornando alla normalità con l’evento “Roma è di Moda”. 

… e ci rendiamo conto che quello che ci mancava è l’arte, la bellezza, nutrire gli occhi, le orecchie, l’anima, lasciarsi trascinare dalla danza, dalla poesia e dalla creatività. 

Accanto agli abiti fantastici di Gianfranco Ferrè, Maurizio Galante, della Maison Gattinoni, di Giovanni Cavagna e dei giovani Italo Marseglia e Tiziano Guardini, designer di punta della moda ecosostenibile, abbiamo avuto il privilegio di guardare ammirati la grande Eleonora Abbagnato, che sembrava volare con grazia sul palco insieme a Benjamin Pech..

Abbinare alla moda e alla danza la recita di frammenti tratti da «Res gestae divi Augusti», opera scritta dallo stesso imperatore Augusto, proprio nella Piazza a lui dedicata, a due passi dal Mausoleo, è stata una scelta coraggiosa ma perfetta, perché la bellezza di Roma è tramandata fino a oggi attraverso i suoi monumenti, palcoscenico perfetto per qualsiasi manifestazione estetica. 

Meravigliosa anche la regia (direttore artistico Guillermo Mariotto). 

Insomma, un incanto per gli occhi e il cuore.

Miruna Cajvaneanu, Roma, 16 settembre 2021

 

Botoșani- Vederi de acasă, “locul unde se pune harta în cui”

(Foto1: Botoșani, Centrul Vechi - Piața 1 Decembrie) 

Botoșani, sau locul “unde se pune harta in cui”, cum spun unii, mai in glumă,  mai în serios. Acolo unde m-am născut și unde vin cu nostalgie o dată la câțiva ani. 

Un oraș care odinioară era un “târg” deschis, aflat la răscruce de drumuri comerciale ce străbăteau Europa, înfloritor, nu o “cetate cu ziduri”. Cu o biserică armenească de prin 1350 și alte locașuri de cult in jur, ctitorii ale lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș. 

Cu locul nașterii lui Mihai Eminescu, “ascuns” puțin de ochii trecătorilor. 

Un oraș care si-a păstrat centrul istoric cu o arhitectura minunată, dar abandonat și in parte “ocupat”. 

Acum, e un târg cu mult verde, cu aer curat, cu oameni care mi-au părut resemnați, dar și cu tineri care știu să zâmbească. 

Pe pietonal, cinematograful “Unirea” a rămas același ca acum 30 de ani. Ai impresia ca poți intra si vedea filme cu Sergiu Nicolaescu. 

Intr-un fel, multe lucruri au ramas suspendate, înghețate. La fel ca soldatul din piața din centru, care, statuie, tine veșnic în mâna un pistol îndreptat spre o clădire veche, aparent abandonată dar neașteptat de frumoasă.

Roma, 3 Septembrie 2021

Foto: Miruna Cajvaneanu, Botoșani, August 2021

Foto 2: Pe un zid din Centrul Vechi este marcat locul unde se afla casa în care s-a născut Mihai Eminescu și unde a copilărit până la vârsta de 4 ani 

Foto 3 - Vechea “Strada Mare” - până la incendiul din 1887 a fost principala arteră economică a orașului, cu numeroase magazine și ateliere specifice unui târg înfloritor. Comunitățile negustorilor armeni și evrei erau foarte active și numeroase 

Foto 4: Monumentul istoric dedicat eroilor din primul război mondial - Grupul Statuar ,,Compania de mitraliere maior Ignat în atac” (inaugurat în 1929)

Foto 5: Clădirile din Centrul Vechi au fost construite pe model apusean, după incendiul din 1887, care a distrus aproape in întregime zona. La parter erau amplasate magazinele negustorilor, iar la etaj, apartamentele de locuit. 

Biserica Uspenia, ctitorie din 1552 a soției voievodului Petru Rareș, e locul unde a fost botezat Mihai Eminescu. 

Zona cuprinde circa 60 de monumente istorice, din care doar o mică parte aparțin Statului, care a lansat o importantă campanie de conservare, cu ajutorul fondurilor europene, fapt ce a “salvat” și a redat viață și culoare Centrului Vechi. Din păcate, multe edificii sunt în pericol, dat fiind că sunt locuite sau apartin unor familii care nu își pot permite restructurarea. 

Clădire “Monument Istoric” din Centrul Vechi 

După ce negustorii au părăsit Centrul Vechi, autoritățile au abandonat, la rândul lor, zona. In perioada comunistă nu a-a făcut nimic pentru a conserva și pune în valoare patrimoniul cultural și arhitectonic reprezentat de Centrul Vechi, Multe familii cu urgențe sociale, mai ales din minoritatea romă, au luat în primire clădirile. 

Deși este o zonă cu enorm potențial cultural, economic și mai ales turistic, Pietonalul din Centru pare abandonat. În locul cafenelelor, muzeelor sau restaurantelor care ar putea atrage turiști și vizitatori, sunt doar câteva magazine, fost librarii sau consignații tipice anilor ‘90, care își așteaptă cu resemnare clienții și își închid devreme obloanele.

Centrul Vechi din Botoșani este unul din cele 20 de orașe cu complexe arhitectonice de valoare istorică din România, tipice perioadei interbelice. 

Sub vechea Strada Mare există o rețea unică de galerii subterane, cu boltă, care permiteau populației să se ascundă pe timpul invaziilor (prima atestare documentară a târgului a fost făcută chiar in urma unei astfel de invazii, cea a tătarilor, din sec XV)

Foto: Cuptoare medievale pentru ceramică, descoperite și puse în valoare în urma unor cercetări recente. 

Casa bunicilor cu parfum de madlenă

 

Acasă, la Botoșani, am trecut să văd casa bunicilor, aflată la periferia orașului. Numele străzii s-a schimbat, de la Împărat Traian în Aleea Dochia și aproape tot în jur arată altfel. 

Orașul s-a dezvoltat: în jur, au apărut vile, sunt mașini parcate pe uliță, semne ale modernității. Dar am recunoscut imediat gardul maro, acela a rămas neschimbat! 

Casa, cu două camere și o cămăruță, cu bucătărie de vară, curte, grădină, e tot acolo. 

A fost construită de tataia, Gheorghe Ignat, cu mâinile lui. S-a salvat de la demolare, in plin proces de expansiune a orașului, pe vremea lui Ceaușescu pentru că era pe panta dealului, destul de abruptă. 

Exact peste drum se oprește șirul blocurilor, iar din curte se pot vedea văile și dealurile de la marginea orașului, până “hăt” departe. 

Mamaia avea multe flori în grădina din față, lalele, margarete, trandafiri, iar la marginea din dreapta mergeam să culegem căpșune și zmeură. Apoi, erau răsadurile ordonate cu roșii, castraveți, cartofi, din care Mamaia, Olga,  ne dădea de fiecare dată când ne duceam în vizită.

În spate, era livada și “atelierul” lui tataia, o magazie în care obișnuia să taie lemne până aproape in ultima zi a vieții lui. A traversat un secol, trecând prin multe în cei 97 de ani de viață. Ținea un jurnal detaliat și citea enorm. Era abonatul cu cele mai multe cărți împrumutate de la Biblioteca județeană. 

Tot în spatele casei erau peri, meri, vișini, pomul unde mă urcam și citeam în vacantele de vară petrecute la bunici. Mai era o altă magazie, în care îmi amintesc că era păstrat in sac mare cu jucăriile copilăriei noastre, de care nu voiam să ne despărțim.

În față, era via cu struguri mici și dulci și cișmeaua de unde aduceam apă in casă. 

De sărbători, aici ne întâlneam toată familia. Mamaia punea masa afară, aducea bunătăți și petreceam alergând prin curte desculți și bucurându-ne de natură.

Câteodată visez că intru din nou pe poarta bunicii, alerg să-i salut și să ascult poveștile lui Tataia, gust dulceața de cireșe negre ale lui Mamaia sau scrijelele făcute pe sobă…

Madlena mea

Ferragosto în Italia, sau Crăciunul verii

 Ferragosto în Italia sau ziua când orașele sunt pustii, iar plajele pline

Știi că e “Ferragosto” în Italia când începi să primești dis de dimineața mesaje pe whatsapp cu felicitări de “Buon Ferragosto!” cu inimioare, pepeni, umbrele, plaje însorite. 

Ieși pe stradă la Roma de exemplu și vezi din când în când o mașină sub soarele arzător, pe bulevarde blocate de obicei cu un trafic infernal.  Probabil vreo familie în drum spre mare. 

Magazinele sunt închise, nu și restaurantele, barurile sau “le gelaterie”. 

15 August aici e cea mai importantă dată a verii. 

Chiar și la telejurnal, știrile principale sunt legate de: cum e vremea “a Ferragosto”, unde își petrec italienii “Ferragosto”, cum crește traficul imediat înainte și imediat după “Ferragosto”.  Cele mai mari prețuri la hoteluri sunt, bineînțeles în “Settimana di Ferragosto”.

Când te întâlnești cu prietenii (acei puțini care au rămas în oraș), prima intrebare e: “Ce faci de Ferragosto?”, exact ca atunci când te întreabă: “Ce faci de Crăciun?” Dacă (așa ca mine) răspunzi ca rămâi acasă, te alegi cu o privire compătimitoare: “Ah...”

Ferragosto e de fapt “Crăciunul” verii, sărbătoare în care familiile italiene se odihnesc, se distrează și (mai ales) mănâncă. 

Deși catolicii sărbătoresc azi “l’Assunzione” ( Adormirea Maicii Domnului sau Ridicarea la ceruri), rădăcinile sărbătorii, la fel ca si numele, provin din antichitatea romană. 

Mai precis, de la “Feriae Augusti”, le Ferie sau Odhina lui “Augustus”, de la imparatul Octavian care și-a atribuit titlul de “Augustus” in anul 18 î. H. și a hotărât să unească toate zilele de sărbătoare din luna August, un fel de vacanță sau concediu prelungit, numit “Feriae Augusti”. Era o odihnă binemeritată, care coincidea cu terminarea muncilor agricole. 

Cea mai mare sărbătoare din August a romanilor era dedicată zeiței Diana, pe 13 August, și se sărbătorea la templul de pe Colina Aventino. 

Ulterior, creștinii au asimilat sărbătorea cu cea a Adormirii Maicii Domnului. Dar numele de Ferragosto, la fel ca anumite obiceiuri, a rămas neschimbat de la romani. 

Unul din obiceiurile de “Ferragosto”, care au traversat secolele e acela al “cadourilor” făcute de angajatori (patroni) angajaților, care aveau zile libere. 

In perioada fascistă, guvernul stabilea prețuri avantajoase la călătoriile cu trenul, ceea ce permitea italienilor să meargă (unii pentru prima oară) la mare. Familii întregi își luau mancare la pachet pentru a profita de transportul aproape gratuit și a face câteva zile de vacanță. 

De aici si obiceiul de a pleca din oraș pe 15 August, chiar pentru a merge la mare, la un lac, la o piscina sau la un picnic. 

Ce se face de Ferragosto in Italia (in afara de mesajele pe Whatsapp😎) 

1- focuri de artificii la miezul nopții (14/15 August)

2- petreceri pe malul mării (cu nelipsita baie de la miezul nopții)

3 - foc de tabără, tot noaptea

4 - “gavettoni” - bataie cu apă- pe plajă, se aruncă cu baloane pline de apă unii în altii, sau direct cu găletușe, găleți, furtun sau orice “armă” potrivită!

5 - nu lipsesc Tradițiile culinare: fiecare regiune cu specificul ei. 

Dacă am spus că Ferragosto e “Crăciunul” verii, e adevărat in special cand e vorba de mancare (da, chiar in toiul verii). Nu lipsesc felurile cu paste, gen tagliatelle, lasagna cu sos de roșii sau cu sos pe bază de fructe de mare. 

Felul doi, carne la grătar cât cuprinde, sau la Roma, nelipsita porție de “pollo con i peperoni” (pui cu ardei, ceva lejer). 

Ca desert, o felie de pepene ... apoi din nou la petrecere! 

Cât costă pâinea în Italia?

 Cât costă pâinea în Italia? 

Când am ajuns în Italia, ca studentă Erasmus, nu-mi puteam permite pâine proaspătă în fiecare zi. Costa, dacă îmi amintesc bine, circa 4000 de lire la kilogram, echivalentul de atunci a 2 euro, fiind vorba de celebrele “rosette” sau de pâine “casareccio” - “de casă”. De obicei, cumpăram “fette biscottate” (pâine uscată feliată) pentru micul dejun și “pane in cassetta” (pâine feliată, dar nu proaspăta), pentru celelalte mese. 

Cu timpul, am început să cunosc, să apreciez  și să  cumpăr pâine de toate felurile. Dacă Italia e considerată țara pastelor sau a pizzei, in aceeași măsură ar trebui să fie considerată țara pâinii!

Acum, dacă m-ar întreba cineva: “Cât costă pâinea în Italia?”, aș începe o poveste lungă, un periplu despre varietatea de rețete de pâine și, prin urmare de prețuri. 

La Roma, avem “ciriole” și “rosette”, pâinițe de aluat alb, numai bune de făcut un “panino” (sandvișul italian). Rosettele sunt faimoase pentru că sunt goale înăuntru și destul de crocante și au forma unui trandafir (de aici și numele). Cu același aluat, dar cu mai multe “petale”, găsești “tartarughe” (“țestoase”). Costă minim 2 euro la kilogram (dar de obicei spre 2,5 euro, chiar 3 dacă mergi la un magazin cu cuptor propriu (“Forno”). 

În Emilia Romagna, găsești faimoasele “piadine”, perfecte pentru a le “împături” și umple cu o felie de prosciutto și una de mozzarella! 

Ah... apoi sunt felurile de pâine cu rețetă “tradițională” originală și chiar cu etichetă, cum ar fi “Pane di Altamura” sau “Pane di Genzano”, după localitatea unde sunt făcute (4, 5 euro la kilogram).

Copiii, pentru gustarea de la școală, preferă “Panini all’olio”, “bottoncini” sau “Panini al latte”, făcuți cu ulei sau cu lapte, deci mai moi și mai pufoși. 

Vârstnicii, de obicei, cer “pane sciapo”, adică fără sare, iar pentru diete sunt în vogă “Panini integrali” sau cu diferite semințe. 

Dar există și pâine cu nuci, cu măsline, galbenă cu curcumă, neagră cu cărbune, cu secară, cu prețuri ce variază de la 3,5 la 6 euro la kilogram. 

La modă acum e pâinea Grande Impero, cu etichetă de hartie imprimată direct în aluat, care e lăudată pentru calitatea făinii și a drojdiei folosite. 

Deci, alegerea este grea, la fel este și să ții minte prețul la fiecare:-) 

Ps- bineînțeles, sunt și baghete si chiar “franzele” - scris exact așa, pentru că sunt făcute pentru clienți români în principal! In foto e un chioșc de la Roma, unde am găsit chiar și cornuri și merdenele românești!