1- E victoria dreptei sau extremei drepte?
2- E un cutremur sau o “scuturătură” moderată?
Iată ce se întreabă presa internațională după victoria coaliției de dreapta și victoria înregistrată de partidul Fratelli d’Italia
condus de Giorgia Meloni.
Iată câteva gânduri la cald pe care le-am scris a doua zi după alegeri, pe care le-am prezentat / elaborat și în cadrul unei emisiuni TVR internațional din aceeași seară!
Link emisiune Aici: https://youtube.com/watch?v=TaJAUuuvCGQ&feature=share
Cred că în Italia și în alte țări membre tradiționale ale UE, partidele considerate extremiste sau “antisistem”, odată ajunse “în sistem” și-au pierdut repede și mult din avântul și tonurile extremiste. S-a văzut recent cu Mișcarea 5 Stele sau Salvini.
Au atins cote maxime de popularitate, mizând pe mesaje populiste care “prind” la o bună parte din electorat, să ne amintim se celebrele “vaffa days”!
Fratelli D’Italia au beneficiat de alegerea de a rămâne unicul partid în opoziție asumată, când a fost ales Draghi în fruntea guvernului tehnic. Nu au lipsit mesajele extremiste atunci. Dar, în discursul victoriei de aseară, tonul a devenit unul pacifist. Meloni l-a citat pe Sf. Francisc și a spus că va începe prin a face “ceea ce e necesar, pentru a continua cu ce e posibil”. Cine are urechi de auzit, să audă.
Revenind: odată ajunse la guvernare, partidele extremiste au luat în scurt timp contact cu realitatea: economia e o chestiune serioasă și complexă, nu e de ajuns să spui că ”tai din taxe”, “mărești salarii sau ajutoare”.
Dacă nu ai persoane competente care să transpună în fapte promisiunile, sau măcar să încerce, îți pierzi rapid capitalul de popularitate. Iar în 2022, în scenariu post pandemie, cu un război și o criză energetică la doi pași, timpul trece mult mai repede. Tic tac.
La fel, politica externă e la fel de complexă: Italia face parte din coaliții, organizații, în baza unor acorduri precise, care nu se pot schimba pentru că așa a promis în campanie un partid cu 25% voturi.
Același lucru cu schimbarea Constituției. Sunt mecanisme complexe și indelungate (din fericire).
A câștiga alegerile nu înseamnă a face ce vrei tu. Înseamnă a face ce vrei sau ce poți din ce vrei, in limita cadrului legal.
Și depinzi oricum de o coaliție. Care până acum a fost compactă, dar să nu uităm că două din partide sunt conduse de doi bărbați (Berlusconi și Salvini) cu un ego enorm și puțină dorință de a lucra în echipă. Care probabil au urcat în barca învingătorului cu planuri alternative bine pregătite.
Giorgia Meloni a încasat o victorie cu un gust amar. A încercat să-și curețe imaginea de multe din petele extremiste care i se atribuiau (pe drept). A proiectat o imagine mai moderată, încercând să-și însușească și ceva din autoritatea lui Draghi. Vezi poziția clară față de NATO, spre deosebire de alți colegi de coaliție.
A mai ieșit câte un schelet din dulap, a mai și lăsat câte un tablou pentru nostalgici. Trecutul ei, în noua ipostază de viitor conducator (dacă va ajunge) o trage în jos ca o greutate invizibilă atârnată de gât.
Nu e de ajuns să te îmbraci în roz sau verde diafan sau să zâmbești cu ochii mari în afișe. Cei care te-au votat au în minte discursurile înflăcărate și vocea stridentă din toți anii trecuți. Dar un premier nu își poate permite să urle.
Personajul “Giorgia” a fost demonizat ușor excesiv în presă, atât națională cât și internațională. Trebuie căutate rădăcinile nemulțumirii care au dus la votul pro FDI.
Politica italiană nu e ca cea din Ungaria sau Polonia. Pentru că societatea italiană, cu bune, cu rele, are o experiență democratică mai consolidată și o imunitate mai bună față de pericole extremiste. Au trecut cu toții prin multe, au avut asasinate politice, conflicte și manifestații violente.
Acum, mai ales după ce am avut alianțe tip Conte- Salvini, îmi pot imagina că există mereu căi de dialog între cei mai “îndepărtați” protagoniști ai scenei politice.
În Italia se spune că multe lucruri se rezolvă la masă sau discutând la o cafea. În mediul de afaceri așa se întâmplă. Mai ales dacă sunt interese comune mai presus de orgolii politice.
Italia nu are niciun interes sa piardă fondurile PNRR de la UE. La fel se întâmplă când sunt pericole comune la orizont, nu e timp pentru discuții sau proiecte extremiste. Iar, vorba serialului, iarna se apropie rapid.
