Întâlnire joi, la Ambasada României în Italia, cu scriitorul si traducătorul Radu Paraschivescu, in dialog cu Prof. Bruno Mazzoni.
Paraschivescu e un narator căruia “îi șade bine cu povestea”.
E autoironic, atent la detalii și emoții, întreține publicul cu glume, cu jocuri de cuvinte, cu anecdote. Povestește cu nonșalanță că una din cărțile care l-a format a fost “Cei patru muschetari” a lui Dumas și că până la liceu nici nu era interesat să descopere alți scriitori.
(Si pentru că a fost citat San Antonio - il est un narrateur génial)
Recunoaște că a început să scrie “din invidie”, admite că primul roman a fost unul teribil, și din fericire nu se mai găsește nicăieri, nici pe “okazii.ro”. Cu aceeași autoironie precizează că nu are nicio schemă dinainte stabilită pentru cărțile sale si nu a făcut niciodată “o fișă de personaj”.
Colega mea Elena Postelnicu l-a întrebat dacă s-a gândit vreodată să emigreze. Răspunde: “Înainte de ‘89 nu, de frică. După anii ‘90, iarăși nu, pentru că veneau subiectele la tine”, un fel de realitate care bate ficțiunea. Viața în Scandinavia spre exemplu pare de o plictiseală insuportabilă, când îți lipsește zgomotul și ne-ordinea, la propriu și la figurat, din România, explică RP alegerea sa.
Și pentru că în România, mai adaugă scriitorul, încă se mai poate scrie oarecum dincolo de acel “political correctness” impus in alte medii sau țări și de sistemul (nenatural din punctul lui de vedere) al cotelor.
România de azi e locul unde “frivolitatea și mahalaua au ajuns în centrul atenției, inclusiv la televizor, în limbajul de toate zilele”.
Unde e limita suportabilului și cum, până unde se poate manifesta “opoziția” față de mediul înconjurător? Sunt întrebări pe care mi le pun în timp ce ascult. Ferice cel care caută pacea, îmi zic!
Revenind la titlul cărții lui Radu Paraschivescu, “Podul Diavolului”, ascult cu interes câteva considerații ale lui Bruno Mazzoni, pe care le duc cu mine, și imi promit să le “descos” acasă, mai târziu.
Simbolul mistic, spiritual, al “podului”, ca o întrerupere artificială a așezării naturii, a unui curs de apă, graniță naturală între două “tărâmuri”. Construirea unui pod, ca un act “contra naturam”, un pod către paradis sau deasupra unui neant, care poate fi necunoscutul sau infernul.
Simbol religios- Sacerdotul Romanilor, din antichitate, era numit “pontifex”, cel care construiește un pod peste Tibru (pontis facere).
Podurile sunt importante, dar si periculoase. Câteodată, pentru a le construi, e nevoie să aduci sacrificii.
Opusul lor sunt zidurile.
Foto 1: Sala de ieri de la ambasada, întâlnire cu scriitorul Radu Paraschivescu
Foto 2: O imagine minunată, cu o liniște deplină, cu mai multe simboluri, printre care cel al lunii.
“Podul maimuței”, detaliu- Katsushika Taito, xilogravura 1833 cca, Japonia în volumul “The archive for research in archetypal symbolism” (Taschen Ed.)
