Povești din București, cu miniecler în pandemie

 povești din București: 311, minieclerul, parizerul și coada

Octombrie 2021 

Am ajuns la București, așa cum spuneam, exact în ziua când s-au introdus noile restricții. În prima zi când a devenit obligatorie masca pe stradă. Recunosc, nu am venit pentru o vacanță, ci cu treabă. 

A fost prima oară când nu m-am întâlnit cu prietenii pe care voiam de mult să-i văd. Nu am ieșit la terasă seara la un pahar de vin, sau la un restaurant cu mici, ciorbă, salată de vinete sau la un spectacol cu muzica Live, ah ce mi-ar fi plăcut!

Am reușit sa ma bucur, între o alergare și alta, de un ceai caaald cu iasomie pe Magheru, am tras o fugă la Cărturești Carusel, o plimbare prin centru…

Am mai făcut ceva ce mi-am dorit de mult. 

Am luat 311 de la Rosetti! Autobuzul studenției mele. Casă - facultate. Pe atunci, Științele Politice erau la sediul vechi, intr-o clădire cu clase mici și podele care scârțâiau. 

Neschimbat, 311,  l-am urmărit când întoarce la stânga, spre capătul de linie, îmi aminteam cum așteptam in frig, seara, oameni obosiți și îngrămădiți, cu zecile, calculam unde o sa oprească, toți cu speranța sa prindem un loc și să nu fim printre ghinioniștii lipiți de uși, până în Titan.

Minieclerul. 

Tot în căutare de amintiri, am intrat intr-o cofetărie goală, cu o vânzătoare plictisită și un urs enorm de pluș asezat comod pe unul din scaune, în fata unei mese goale. 

M-am uitat pe rând: savarine, amandine, cremsnit, tarte. Mama ne făcea câte o surpriză și ne aducea, când eram copii, la Botoșani, prăjitura preferată pentru fiecare, de la cofetăria de pe bulevard. A mea era eclerul. 

Dusă de amintiri, cer un miniecler din vitrină. mă trezește brusc la realitate doamna de la tejghea. 

Mă măsoară de sus în jos: “un mini ecler? DOAMNE, n-am mai auzit așa ceva”. Casc ochii să înțeleg rostul, ea continuă, de data asta cu un zâmbet ușor in zeflemea, identificabil sub masca sub nas: “doar un miniecler?” Ahh, înțeleg că e prea puțin, cred că musai e sa cumperi de la 5,6 în sus, habar n-am. dar nu zic nimic. Cântărește minieclerul bombănind, 3 lei si 20 bani. Plătesc și mulțumesc. L-am împărțit in două, minieclerul. O parte ca desert, a doua cu cafeaua de dimineață. 

Parizerul “cu gust de parizer”

La Mega image, o doamnă elegantă, vopsită blond, de vreo 60 de ani, a rugat-o pe vânzătoare să-i dea “un salam cu gust de salam, cum era odată, din ăla adevărat. Un parizer adevărat. “Nu chestii light ca cele de azi”. Vânzătoarea a zis că ea nu prea mănâncă salamuri, si că tot ce e parizer acolo are gust de parizer. Am luat niște sarmale cu varză afumată. 

Coada 

La un magazin pe șoseaua Mihai Bravu s-a făcut o coadă afară, că era cu număr de clienți limitat înăuntru, din cauza pandemiei. M-am asezat la coadă, parcă era ca pe vremuri, a mai venit lume și eram la un moment dat vreo 6, 7 persoane. 

Țineam rândul pentru altcineva, așa că am lăsat un bătrânel și un tânăr cumsecade să treacă înainte. 

Exact când era rândul meu, se bagă in față un tată- ditamai bărbatul, înalt, cu fiica lui. Ii zic ca eram înainte. Zice: “da, știu”. Și o împinge pe fii-sa în magazin, imi blochează intrarea. Totul, sub privirea mea (neputincioasă) și uimită. 

In rest, totul bine la București. 

Frunze faine, toamnă caldă, chioșcuri RATB cu casierițe la datorie, centrul vechi cu tineri pe skate-uri, cupluri de îndrăgostiți sau turiști pierduți, panouri mari si colorate peste blocuri cutii de chibrituri.

Diaspora ajuta România- Live de la ora 20:00!

Marți 19 Octombrie ora 20:00 ora Italiei, 19:00 ora României LIVE! pe pagina Rozoom Press / Facebook va așteptăm la emisiunea “Diaspora ajuta România”. 

Ne propunem să aducem la cunoștința publicului înțiative personale din Diaspora, oameni care își dedică o parte importantă din timp pentru acțiuni umanitare și de mentorat pentru România. Este un mod de a gratifica eforturile lor, dar și de a îi ajuta in ceea ce întreprind.

Suntem peste tot acasă, deci ne putem ajuta unii pe alții, oriunde ne aflăm. 

Invitați: Corina Anghiel (Bunhope Milano, Italia)

Salma Iorgu (GRASP Milano, Italia), Adriana Muresan (Voluntari in Europa), dr. Florin Puflea (Verona, Italia), Ioana Traistă (Cercul Donatorilor Bruxelles)!

✔️Ioana Traista lucrează în domeniul comunicării într-o instituție europeană și este co-fondator Cercul Donatorilor Bruxelles, o inițiativă care aduce împreună donatori din diaspora cu organizații din România implicate în transformarea societății.

 

De-a lungul timpului, a lucrat și voluntariat în comunicare și fundraising pentru mai multe organizații neguvernamentale: European Venture Philanthropy Association, Fundatia PACT, GRASP, MaiMultVerde, Chance for Life și PRIME România. Crede cu tărie că orice schimbare începe de la noi înșine. Prin Cercul Donatorilor Bruxelles și Romanian Diaspora Funding Network rămâne activă, chiar și de departe, în a face puțin bine pentru România.

✔️Corina Anghiel este o globetrotter ce a lasat Clujul pentru lumea larga:) A trait in Spania, Republica Moldova, Cipru si acum e in Italia. Datorita acestor experiente a inteles cat de adevarata e zicala omul potrivit la momentul potrivit. A avut parte de oameni minunati care i-au fost alaturi, printre care si Tamara. Impreuna sunt Bunhope, asociatie de caritate care isi propune sa vina in sprijinul copiilor, a tinerilor in special, ca si suport fizic si moral. Bunhope a reusit anul acesta, de ziua copiilor, sa ajunga la 50 de familii din Romania. 

Corina si Tamara au vise mari, doar ca nu prea au timp...asa ca sunt aici sa ceara ajutor tuturor celor care vor sa sprijine in orice fel proiectele lor si sa dea o mana de ajutor ACASA...Bunhope e pe fb, instagram si linkedin.

✔️Dr. Florin Puflea 

Bucureștean de fel plecat de aproape 20 de ani din Romania pentru job si studii. 

A devenit medic la universitate din Verona si ulterior medic specialist in anestezie si terapie intensiva tot la universitatea din Verona. 

A început experiența de voluntariat din timpul facultății.

A colaborat la deschiderea si gestionarea cabinetului medical gratuit din Parohia Ortodoxa Verona împreuna cu Parintele Gabor Codrea. A colaborat cu fundația Polisano pentru proiectul “Inimi sănătoase”.

✔️Salma Iorgu e unul dintre co-fondatorii GRASP la nivel global. A studiat Finanțe-Bănci la ASE București și a descoperit în timpul facultății voluntariatul prin intermediul AIESEC, cea mai mare organizație de studenți din lume. 

Lucrează în management financiar de peste 15 ani și a locuit și lucrat mai mulți ani în Australia, Ungaria și Italia. Își petrece timpul liber în natură, iubește călătoriile și crede în puterea comunității și a omului de a crea impact pozitiv acolo unde este nevoie.

✔️ Adriana Mureșan, o româncă stabilită în Spania în urmă cu 16 ani pentru a-și urma visul de a fi șofer de TIR, a coagulat, pe Facebook, un grup de voluntari care îi ajuta pe românii din Diaspora să ajungă la secțiile de votare. Ideea a apărut înainte cu câteva zile de alegerile europarlamentare din luna mai 2019, după ce viceprimarul unei localități din Hunedoara i-a jignit pe șoferii de TIR spunând că nu fac altceva decât să ”învârtă volanul” pe bani mulți.

Așa s-a nascut rețeaua “Voluntari in Europa”, care oferă suport romanilor din diaspora aflați la nevoie pe străzile Europene , dar care si-a extins activitatea, prin programe de ajutor cu impact in România.

Museo egizio din Torino, sfârșitul e (la) început

Totul era deja acolo, acum 5000 de ani. 

Am vizitat de trei ori muzeul Egiptului antic la Cairo, unde rămâi pur si simplu copleșit de Istorie (și de căldură) si o data British Museum, impunător și rafinat. Dar Museo Egizio de la Torino este fără pereche. 

Pentru că te “ia de mână” și îți explică fiecare detaliu al vieții religioase, sociale, artistice din Egiptul Antic. 

La intrare se “începe” cu marele sfârșit, cu trecerea dincolo, cu celebrul și foarte lung papirus “Cartea morților”. 190 de “capitole” pentru depășirea ultimului prag și culminarea existenței prin renaștere. Formule sacre, pasaje stricte, “judecata în fața zeilor” și mărturisirea păcatelor. 

Cheia întregii civilizații e acolo, pentru că egiptenii erau “cel mai credincios popor”, potrivit lui Herodot. 

Abia după ce te apleci peste papirus si urmărești figurile minuscule dar alineate la perfecție, poți intra in celelalte săli ale muzeului. Încet înțelegi cum s-a ajuns la piramidele impunătoare, apoteoza monumentelor funerare, la statuile celebre, la sarcofagele aurite, decorate si sigilate pentru eternitate. 

Civilizația egipteană a fost una profund spirituală, la ieșire mi-am dat seama ca nu am văzut niciun semn de războaie, de cotropiri, de cuceriri. 

Ceea ce îți dezvăluie Muzeul de la Torino este si ce se ascunde dincolo de o “simplă” mumie sau un panou funerar (stela). Cu ajutorul unor filmări documentare, reusesti sa “vezi” radiografii sau tomografiile corpurilor sau sa descompui decorația unei simple cutii pictate si sa înțelegi ce pigmenți au fost folosiți si dacă pictorul de acum 4000 de ani avea sau nu penelul murdar. Am văzut in detaliu cum era mumificată o pisică, cu câtă precizie și dexteritate. 

Vizitezi morminte reconstruite așa cum au fost descoperite, intrarea intr-un templu sau locuințele unui oras muncitoresc, Al Madina. Acolo abia vezi un artist care a “ieșit” din canoanele impuse de “regim” si a pictat acea dansatoare incredibil de modernă și senzuala pe care o puteți vedea printre fotografiile de mai jos. 

Apoi sunt expuse, cu explicații detaliate, divinitățile egiptene si rolul fiecăruia sau fiecăreia. 

Cine e mai puțin “sensibil” poate intra in Sala Mumiilor, cu descrierea fiecăreia si evoluția procesului în sine. 

Pe mine m-au interesat si primele semne ale civilizației copte, cu statui ale sfinților din secolele V si VI sau cu simbolul crucii, stilizat si manuscrise de acum 1400 de ani. 

Abia la urmă intri in impunătoarea sală cu statui  de zeități impasibile, jocul de oglinzi si lumini e intr-adevăr genial. 

Sunt sigura ca am “pierdut” ceva, nici nu am pretenția de a fi făcut o expunere istorică precisă, dar va las mai jos o parte din imaginile făcute.

 

Cititul creează independență, cunoașterea libertate

 Succesul neașteptat de public de la Târgul de carte de la Torino a fost un semnal. 

De aici, din nordul Italiei, acum aproape doi ani, lumea, încet, încet se oprea, ca un mecanism enorm cu mii de motoare care încep, unul cate unul, sa se stingă. 

In 2019 mi-am dorit să ajung la Salone, dar nu am reușit. In 2020 nu s-a putut. Dar acum, după doi ani de lockdown, izolare si restricții, am venit. Și cred că am asistat la un mic mare eveniment istoric. Unul din motoare, si nu unul oricare, cel legat de iubire de cunoaștere, s-a aprins. O lumina palidă a devenit o flacără puternică. 

Sâmbătă si duminică, la Salone, lumea a venit cu o ora înainte de deschidere, să stea la coada la bilete. Familii cu copii, tineri, oameni in vârstă. Multi au rămas toată ziua, cu pauze in spațiile exterioare, s-au odihnit stând pe jos, pentru ca nu mai erau locuri disponibile. Auditoriumul si zecile de săli sau spații de conferința sau pentru autografe erau pline non stop. 

Multe standuri s-au golit, vizitatorii au plecat cu cărți și cu zâmbetul pe buze, cu emoția si bucuria de (se) a vedea, de a se vorbi, de a fi împreună, de a percepe zâmbetul chiar și sub mască. Trăiri pe care le uitasem a trăi.

Am făcut aproape 20 de km ieri, si tot nu am reușit să văd tot ce as fi vrut, sa particip la întâlnirile scrise in agendă. Nu am reușit să ajung la Michel Houellebecq, care, am aflat, a povestit ca adoră aeroporturile si supermarketurile. Locuri de întâlniri pe Fast forward. 

La Salone s-a aprins un motor, care a dat un semnal, neasteptat de puternic, poate Europei întregi, că întoarcerea la normalitate a început. Cu respect unii față de alții, cu cicatrici si suferințe acumulate in 18 luni, ascunse sub mască. Cu reguli, asumate: s-a intrat doar pe baza de green pass, mască, dezinfectante peste tot. 

 Cărțile nu au murit, la fel cum nu moare dorința de cunoaștere, ceea ce e minunat după luni de izolare. Tabletele, calculatoarele, întâlnirile pe zoom, cărțile pe Kindle, nu au făcut decât să ne ajute să reușim să supraviețuim și sa mergem mai departe.

Cititul creează  independență, cunoașterea creează libertate.

Alegeri administrative la Roma și in Italia: puțin loc pentru extremiști

 

Adevarata surpriza la alegerile administrative de la Roma a fost Carlo Calenda, ex ministru, candidat la funcția de primar din partea unui curent civic care a reunit simpatizanți de centru stânga dezamăgiți de Partidul Democrat și de Movimento 5 Stelle. 

S-a clasificat al treilea cu aproape 20% din voturi după o campanie foarte bine condusă, inclusiv in mediul online. Sloganul său a fost  “Roma, cu seriozitate” (Roma, sul serio), care ar putea fi tradus și “Roma, pe bune”. 

A întrecut-o pe Virginia Raggi, fostul primar, și a obținut mai mult decat partide cu tradiție precum Forza Italia (care a făcut o lista cu UDC) și împreuna nu au depășit 4%.

Calenda s-a poziționat împotriva partidelor tradiționale și a declarat ca nu va caută sa facă alianțe pentru balotajul dintre primii doi clasați, Michetti (centru dreapta) și Gualtieri (centru stânga). 

Un scor sub așteptări l-au avut Michetti, candidatul ales ca un compromis între forțele de centru dreapta dominate sau disputate de Meloni și Salvini. 

Dat drept favorit in sondaje, nu s-a plasat detașat pe un loc fruntaș, cum era de așteptat. In timpul campaniei, a refuzat sa participe la dezbateri publice cu alți candidați sau sa răspundă la invitația diferitelor ONG -URI care doreau o confruntare pe diverse teme. Miza pe faptul ca distanța în sondaje ii dă privilegiul de a face campanie doar in propriul fief. O eroare care probabil l-a costat câteva puncte. 

Centrul stânga iese câștigător in Italia la primul tur, cu 6 primării câștigate (dintre care Milano, unde a fost confirmat primarul Beppe Sala) versus 3 câștigate de coaliții de centru dreapta. 

Cum remarcau unii analiști, curentele populiste și extremiste au înregistrat per total o scadere a sustinerii din partea populatiei, o adevarata proba indirecta si pentru actuala conducere, care a impus masuri de drastice legate de pandemie.

Perché è importante andare a votare

 

Ho votato alle elezioni amministrative a Roma perché mi interessano: la sorte della spazzatura, la pulizia delle strade, la lotta al sistema di relazioni alimentate e immutate da anni, il rilancio del turismo, la trasparenza nella comunicazione con le istituzioni, il dialogo e non l’odio, la vita culturale nelle periferie.

Nel mio Municipio vorrei avere un parco grande e verde con un campo sportivo (preferibilmente da basket:), pulito e collegato al resto del quartiere. 

Voglio un tram moderno da Termini all'Università Tor Vergata. Voglio che le meraviglie archeologiche che si trovano vicino a noi, "dimenticate" dalle autorità, siano valorizzate in modo da poter attirare i turisti che meritiamo. Voglio più sicurezza nelle zone con vita notturna. Voglio un presidente di Municipio in cui mi possa riconoscere.

Nel mio Municipio, il V, non c'erano candidati romeni sulle liste, anche se qui siamo molti. Sulle liste aggiunte della Sezione 618 in cui noi, cittadini comunitari, siamo registrati, c'erano solo pochi nomi. Peccato.

Al Campidoglio avevo l’imbarazzo della scelta e ho scelto. È stato difficile, perché le due persone, due romeni candidati alla carica di consigliere, che apprezzo di più, hanno fatto molto in questi anni per la comunità e il territorio in cui vivono.

Spero che prima o poi in Campidoglio si parli anche un po’ romeno. Altrimenti non sarebbe rappresentata una comunità di 82.000 persone che vivono nella nostra bella città.

Penso che solo così dimostreremmo di essere cittadini a pieno titolo dell’Urbe che ci ha addottati, solo così possiamo dare anche il nostro contributo affinché Roma si prenda il posto che merita tra le capitali europee. 

De ce am votat la alegerile administrative de la Roma

 Am votat pentru alegerile administrative de la Roma pentru că mă interesează: soarta gunoaielor, curățenia străzilor, combaterea sistemului de pile și relații alimentat si neschimbat de ani buni, revigorarea turismului,

transparența în comunicare, dialogul și nu ura, viața culturală in periferie.

In sectorul meu vreau sa am un parc cu teren de sport, îngrijit si conectat la restul cartierului. Vreau sa am un tramvai modern care să ajungă de la Termini până la Universitatea Tor Vergata. Vreau ca minunățiile arheologice de lângă noi, “uitate” de autorități, sa fie valorizate ca să putem atrage turiștii pe care ii merităm. Vreau mai multă siguranță in zonele cu viață de noapte. Vreau un primar de sector în care să mă recunosc. 

In cartierul meu, Municipio V, nu erau români pe liste, deși suntem foarte mulți aici. Pe listele suplimentare din Sectia 618 unde suntem înscriși noi, cetățenii comunitari, erau doar câteva nume. Păcat. 

La Campidoglio am avut de unde alege și am ales. A fost greu, pentru ca cele doua persoane, doi români, pe care îi apreciez cel mai mult, au făcut multe în ultimii ani pentru comunitatea unde trăiesc. 

Sper ca mai devreme sau mai târziu să se vorbească și românește in Campidoglio. Altfel, 82.000 de români cu rezidenta ar fi reprezentați și cred ca am arăta si ca suntem cetățeni, pe deplin, ai Urbei.