Plimbare pe o “autostradă” veche de 2300 de ani: Appia Antica

 Șî eu iubesc autostrăzile și drumurile. Mai ales cele care sunt făcute bine. Ca Via Appia Antica.

Cât de importante sunt arterele de comunicație? Autostrăzile, străzile, drumurile? Sunt un semn de civilizație, un impuls pentru economie, si nu numai. Asigură mai mult decât circulația mărfurilor (sau a soldaților, cum vom vedea imediat), impulsionează circulația oamenilor și ideilor. 

Ieri am pornit într-o plimbare mult așteptată, programată de ceva vreme dar mereu amânată, pe Via Appia Antica. Și, parcurgând aceasta minunată stradă, regina străzilor din Roma Antică, mi-am dat seama, încă o dată, #șîeu, cât de importante sunt Drumurile. 

O știau prea bine romanii, în antichitate. Salaria, Nomentana, Tiburtina, Aurelia, Flaminia, sunt doar câteva din străzile, sau mai bine zis “autostrăzile” Romei, care alcătuiau structura capilară pe care s-a clădit un imperiu. Nu degeaba se spune că “toate drumurile duc la Roma”. Aproape 100.000 de kilometri de străzi, majoritatea  drepte, construite după reguli precise, cu “sens dublu” și benzi paralele pentru pietoni.

Străzile Romei antice conectau capitala Imperiului de provinciile cele mai îndepărtate. 

Chiar cel care e considerat “cel mai vechi drum din România, numit “calea lui Traian”, este tot unul roman. Un drum de piatră construit de împărat în campania din Dacia din 105/106, trece prin Râmnicu Vâlcea și a fost folosit, neîntrerupt, timp de 1500 de ani, și încă azi își păstrează denumirea legată de împărat. 

Romanii au construit aici o arteră importantă, care trecea prin Orșova, Sarmizegetusa, Alba Iulia, Cluj: peste 400 de kilometri în mai puțin de 5 ani! Iar calitatea străzilor, adevărate opere de inginerie, construite pe trei straturi (nisip, pietriș, dale, pentru a asigura scurgerea apelor de ploaie), e considerată chiar superioară actualelor străzi! 

Prima și cea mai importantă stradă romana din antichitate, cum spuneam, este Via Appia, considerată Regina Străzilor. Construită între 312 și 244 î. H., conecta capitala Imperiului cu portul Brindisi, unul din cele mai importante pentru legătura cu Orientul și avea o lungime de 650 km. 

După 2300 de ani, să te plimbi pe Appia Antica, să calci pe aceleași dale pe care treceau romanii, e fascinant! 

Prima parte a străzii, până la actuala localitate Santa Maria delle Molle, se poate parcurge ca un traseu turistic în trei etape. 

Numeroase sunt monumentele pe care le poți contempla pe traseu, de la Catacombe ca cele ale Sf. Sebastian, până la monumente funerare cum ar fi cel al Ceciliei Metella, transformat în evul mediu în complex fortificat. Sau Complexul  palatului lui Massenzio, cel care s-a proclamat împărat și a fost învins de Constantin in celebra bătălie de la Podul Milvio. 

Tot pe traseu se găsește (bine ascuns) monumentul funerar al filozofului Seneca, aflat lângă moșia pr care o avea in afara Romei, unde a si primit ordinul de a se sinucide. 

O plimbare pe Via Appia Antica este o călătorie înapoi în timp. Înveți despre măreția de a avea o viziune, de a proiecta, capacitatea de a construi ceva care e programat să dureze, cu măiestrie și precizie de execuție.

Dar e și o incursiune spirituală, unde, pe ambele părți ale aceleiași străzi, se alternează monumente închinate zeilor romani, cu simboluri ale creștinismului (catacombele). La începutul Viei Appia e basilica construită pe locul unde Sf. Petru a pus celebra întrebare “Quo vadis”, când tocmai se se hotărâse să plece din Roma. 

File de istorie asemenea unui manual viu. Aici, pe marginea străzii romane, au fost crucificați cei 6000 de sclavi care au luptat alături de Spartacus în timpul revoltelor conduse de celebrul gladiator (72 î. H).

Una din surprizele zilei, fiind una din ultimele din octombrie, a fost să găsesc si sa culeg, pe stadionul Villei lui Massenzio, câteva fire de plante incredibil de parfumate (mentă sălbatică, mărar sălbatic).

Istorie, arheologie, natură. Și meditație despre “de ce merg sau nu lucrurile așa cum trebuie”. Ce poți să-ți dorești mai mult de la o scurta zi de vacanță la Roma?

Giorgia Meloni știe să facă opoziție. Va ști să guverneze la fel de bine?

Am ascultat discursul Giorgiei Meloni de ieri, la Camera Deputaților, prin care a expus programul de guvernare. 

Un discurs lung, de peste o oră. L-am urmărit live pe Facebook, de neratat fiind comentariile în direct ale italienilor, atât ale susținătorilor ei, cât și ale celor mai aprigi contestatari. 

Giorgia Meloni a demonstrat, de-a lungul anilor, că știe foarte bine să facă opoziție. Va fi la fel de eficientă și la guvernare? 

O expunere în 20 de puncte ale discursului său și câteva întrebări (deschise). 

(Sursa foto: pagina de Facebook a Giorgiei Meloni)

În aulă, la tribună, de o parte și de alta, erau așezați Matteo Salvini /Lega și Antonio Tajani / Forza Italia, cei doi vice premieri, exponenți ai partidelor principale din coaliția de dreapta, care a câștigat net alegerile din 25 septembrie. 

Susținătorii Giorgiei Meloni și ai partidului său, Fratelli d’Italia, au avut, în sfârșit, satisfacția de a-și vedea liderul pe cel mai prestigios fotoliu, acela de premier. Un rezultat excepțional, pentru un politician, mai ales o femeie, care a pornit de la un 2% acum 10 ani. A pornit de la un partid mic, în care erau grupați membrii rămași pe dinafară ai unei organizații de extremă dreaptă, “înghițită” spre centru de partidul și ego-ul liderului necontestat de atunci, Silvio Berlusconi. Alleanza Nazionale a abandonat sceptrul dreptei extreme pentru un loc în noul PDL, Popolo della Libertà. 

De fapt, Giorgia Meloni era în sistem cu mult înainte. Fusese deja aleasă cel mai tânăr deputat al Republicii, a fost vicepreședinta Camerei Deputaților, apoi Berlusconi a propulsat-o în guvern, devenind cea mai tânără ministră a Italiei. 

Dar ascensiunea ei către fotoliul de premier a început atunci când a decis să facă opoziție, să se propună ca alternativă. Nu doar față de stânga, ci și față de proprii colegi de dreapta, considerați prea moderați, prea toleranți, prea “în sistem”. 

A demonstrat că știe să fie coerentă, tenace și pe înțelesul tuturor susținătorilor ei. Temele abordate, tipice conservatorismului, au fost mereu expuse și susținute clar și (prea) răsunător: familie, suveranitate, patrie, tradiție. A adoptat un limbaj simplu și direct și nu s-a descurajat nici când declarația ei “Sunt Giorgia, sunt o femeie, sunt o mamă, sunt o creștină” a devenit un meme viral. Încet încet și-a consolidat o imagine îndrăgită de alegătorii ei, o imagine anti sistem, de opoziție. Cu cât “adversarul” era mai mare și mai important, cu atât forța ei, și consensul electoral, au crescut. Chiar dacă, sau mai ales atunci când “celălalt” era puțin precizat, ambiguu, lăsând loc speculațiilor sau chiar conspirațiilor. A făcut, de-a lungul anilor, declarații împotriva UE, împotriva “puterilor obscure”, “împotriva celor care ne vor slabi și fără identitate”, “împotriva castei la putere”. În sfârșit, a fost în fruntea singurului partid care și-a asumat opoziția în timpul crizelor din ultimii ani (pandemia, războiul, criza energetică). 

Suveranitate, familie, tradiție, patrie: electoratul Giorgiei Meloni e construit în jurul câtorva concepte simple, chiar simpliste, uneori duse la extrem. Cum împăcăm acum, odată ajunși la guvernare, suveranitatea cu apartenența la organisme și coaliții internaționale și militare, care e conceptul de familie sau popor și cum se asigură respectarea drepturilor individuale, cum potrivim tradiția cu inovația?

Odată cu intrarea la Palatul Chigi, Giorgia Meloni a intrat, cu temele și întrebările de mai sus, în sistem, la vârf. Se va potrivi socoteala din opoziție cu realitatea de la guvernare?

Revenind la intervenția de ieri de la Camera Deputaților, câteva răspunsuri le putem vedea deja. În primul rând, o schimbare de limbaj și abordare. Puțin loc pentru sloganuri  “Sunt Giorgia, femeie, mamă, creștină” într-un discurs cu "de toate", de peste o oră, care i-a surprins și pe mulți comentatori internauți (“Ce bine vorbește!”, “Cine i-a scris discursul?”), mai ales în pasajele tehnice, legate de situația economică, taxe, resurse energetice.

Apoi, mulțumirile, care s-au scurs aproape fără număr. A mulțumit președintelui Mattarella pentru “sfaturile prețioase”, partidelor din coaliție, premierului Draghi pentru “disponibilitate”, femeilor care s-au impus în diferite domenii de succes (16 nominalizate, am numărat eu), poporului italian, liderilor instituțiilor UE, de la Președintele Consiliului Charles Michel și Președinta Comisiei Ursula Von der Leyen până la Președinta Parlamentului European Roberta Metsola și altor lideri care au felicitat-o. 

Nu au lipsit citatele, și ele într-un registru moderat și pacifist, cu multe trimiteri și la personaje din istoria recentă a Italiei. Printre personalitățile amintite sau citate de Giorgia Meloni s-au numărat astfel Sf. Benedict protectorul Europei, Papa Francisc, Papa Ioan Paul al II-lea, Montesqueiu, procuratorii uciși de Mafie sau Steve Jobs. 

Unul din cuvintele cel mai des folosite în discurs a fost “libertate”, enunțată ca fiind un principiu fundamental pentru premierul proaspăt numit. “Scopul nostru este să eliberăm cele mai bune energii ale acestei națiuni și să le garantăm italienilor, tuturor italienilor, un viitor cu mai multă libertate, dreptate, bunăstare, securitate”.

Am notat câteva idei și fraze cheie din discursul Giorgiei Meloni, cu referire la teme care, au stârnit în trecutul apropiat sau mai îndepărtat, numeroase controverse, polemici și temeri, atât pe plan național, cât și pe plan internațional. 

De observat că, înaintea detaliilor cu privire la politica internă, a abordat câteva puncte fundamentale din agenda internațională. Semn că perplexitățile și criticile exprimate nevoalat de o parte din presa și din cercurile politice din străinătate au avut un impact asupra noului establishment. Prin poziționarea clară pro Nato, asumând și propunând pentru Italia un rol activ în interiorul Uniunii Europene, luare de poziție clară contra Rusiei și contra lui Putin, a vrut să trimită în primul rând un semnal peste granițe, în căutarea unei legitimări externe. 

Pe plan intern, a adoptat o poziție defensivă când a vorbit despre drepturi și fascism - fiind acuzată des în campania electorală că va limita drepturile civile și că are simpatii fasciste. A ținut să precizeze că nu va limita  drepturi civile "existente", că iubește libertatea, că este împotriva formelor de rasism, discriminare și că nu a avut "simpatii fasciste". Ceea ce nu se poate spune despre mulți din susținătorii ei: în ultimele zile a circulat un video în care actualul președinte al Senatului, coleg și prieten de partid, Ignazio La Russa, care se lăuda cu statuetele lui Mussolini și alte gadget-uri de inspirație fascistă pe care le avea în sufragerie. 

Asemenea unei liceene care și-a făcut bine temele, Giorgia Meloni a încercat apoi să acopere cât mai multe tematici, de la cele economice până la cele legate de educație, sau mediu. Italia trece printr-o criză economică îngrijorătoare, e ca o "navă avariată". În afară de sloganuri și metafore, au fost expuse destul de puține detalii legate de intervenții concrete. Reduceri de taxe, avantaje pentru antreprenorii care angajează mai mult personal (dar la ce salarii se vor face angajările, întrebau comentatorii?), combaterea birocrației, fiscalității excesive, evaziunii fiscale - promisiuni care apar des în discursurile politicienilor din Italia, greu de realizat, pentru că e nevoie de o schimbare din rădăcini a sistemului și mentalităților. 

Educația a fost atinsă doar marginal în discursul lui Meloni, deși a promis că e o temă de interes major. A vorbit despre orientare majoră către piața muncii a sistemului școlar și universitar și încurajarea meritocrației și a accesului la studii a tinerilor care provin și din medii dezavantajate. Apropos de educație. În campania electorală, au existat semne de întrebare, nelămurite oficial, cu privire la studiile actualului premier, care susținea că a terminat un liceu lingvistic. De fapt e vorba de un institut profesional care oferea o diplomă cu studiul unor limbi străine. 

Străinii. Cum era de așteptat, Meloni a vorbit doar despre "italieni", "poporul italian", deși în Italia trăiesc peste 5 milioane de străini (8,8 % din populație, care contribuie la PIB-ul italian cu aproape 9 procente). A vorbit în schimb despre migrația și fluxurile ilegale, în contextul problemelor de securitate. 

Intervenția premierului a fost întreruptă de câteva ori de aplauze la scenă deschisă și de momente când membrii guvernului său s-au ridicat în picioare în semn de respect (față de personalul sanitar sau când a fost citat Papa Francisc). În alte momente, tonul instituțional a făcut loc unor exclamații mai degrabă acute, în stilul cu care eram obișnuiți la comitetele sale electorale. 

La sfârșitul discursului, Giorgia Meloni s-a prezentat drept o “dezavantajată” a politicii italiene, folosind expresia “Underdog” în engleză. Cum e să fii dezavantajat, când faci parte din sistem, de aproape 30 de ani?

A promis. la sfârșit, că va “răsturna previziunile”. Rămâne de văzut previziunile cui: ale celor care o critică sau ale propriului electorat?

--------------------------------------

Mai jos, discursul Giorgiei Meloni la Camera Deputaților, rezumat în 20 de puncte

1. Alianța Atlantică, războiul în Ucraina și Putin 

“Libertatea are un cost și acel cost pentru un stat este capacitatea pe care o are de a se apăra și fiabilitatea de care dă dovadă în cadrul alianțelor din care face parte (…) Italia va continua să fie un partener de încredere în Alianța Atlantică, începând cu sprijinul pentru viteazul popor ucrainean, care se opune invaziei Federației Ruse. Nu numai pentru că nu putem accepta războiul de agresiune și încălcarea integrității teritoriale ale unei națiuni suverane ci pentru că este cea mai bună modalitate de a ne apăra și interesul național”.

2. Uniunea Europeană, Euro, G7, PNRR

“Italia face parte pe deplin din Occident și din sistemul său de alianțe. Stat fondator al Uniunii Europene, al Zonei Euro și al Alianței Atlantice, membru al G7 și chiar înainte de toate acestea, leagăn, alături de Grecia, al civilizației occidentale și al sistemului său de valori bazat pe libertate, egalitate și democrație; fructe prețioase care izvorăsc din rădăcinile clasice și iudaico creștine ale Europei. Suntem moștenitorii Sfântului Benedict, un italian, patron al întregii Europe”.

“Nu concepem Uniunea Europeană ca un club de elită, cu membri de serie A și B, sau, mai rău, ca pe o societate pe acțiuni condusă de un consiliu de administrație cu singura sarcină de a ține în ordine conturile. Pentru noi, Uniunea Europeană este casa comună a popoarelor europene și, ca atare, trebuie să poată face față marilor provocări ale vremurilor noastre, începând cu cele cărora statele membre cu greu le pot face față singure. Mă gândesc la acorduri comerciale, desigur, dar și la aprovizionarea cu materii prime și energie, la politici de migrație, la alegeri geopolitice, la lupta împotriva terorismului”

Citează “motto-ul  fondator care spune „Uniți în diversitate”, pentru că aceasta este marea particularitate europeană: națiuni cu istorii milenare, capabile să se unească, fiecare aducând propria identitate ca valoare adăugată. O casă europeană comună înseamnă cu siguranță reguli împărtășite, chiar și în sfera economico-financiară(…) Italia, în același timp, își va oferi contribuția la schimbarea acelor lucruri care nu au funcționat”.

“PNRR este o oportunitate extraordinară de modernizare a Italiei: toți avem datoria de a profita la maximum de ea. Provocarea este complexă, din cauza limitărilor structurale și birocratice care au îngreunat întotdeauna Italia”.

3. Criza energetică, Putin, Ucraina

“Numai o Italia care își respectă angajamentele poate avea autoritatea de a cere la nivel european și occidental, de exemplu, ca poverile crizei internaționale să fie împărțite într-un mod mai echilibrat. Acesta este ceea ce ne propunem să facem, începând cu problema energetică. Războiul a agravat situația deja foarte dificilă cauzată de creșterea costului energiei și combustibililor. Costuri nesustenabile pentru multe companii, care ar putea fi forțate să se închidă și să-și concedieze lucrătorii, și pentru milioane de familii care nu sunt mai mult astăzi capabile să facă față unor facturi în creștere. Dar cei care cred că este posibil să schimbăm libertatea Ucrainei pentru liniștea noastră sufletească greșesc. A ceda șantajului lui Putin asupra energiei nu ar rezolva problema, ar agrava-o prin deschiderea drumului la solicitări ulterioare și șantaj cu creșteri viitoare ale costului energiei”.

4- Soluții pentru a ieși din criza energetică

„Va fi necesar să menținem și să consolidăm măsurile naționale de sprijinire a familiilor și afacerilor, atât la facturi, cât și la combustibil. Un angajament financiar impresionant, care va epuiza majoritatea resurselor disponibile, și ne va obliga să amânăm alte masuri.pe care am fi vrut sa le incepem deja in urmatoarea lege de buget.

“Drama crizei energetice poate, în mod paradoxal, reprezenta și o oportunitate pentru Italia. Marile noastre au zăcăminte de gaze pe care avem datoria să le exploatam pe deplin. Și națiunea noastră, în special sudul, este un paradis al surselor regenerabile, cu soarele său, vântul, căldura pământului, mareele și râurile. O moștenire de energie verde prea des blocată de birocrație și veto-uri de neînțeles”. 

5- Taxe și impozite

„Este esențial să se intervină cu măsuri care vizează creșterea venitului disponibil al familiilor, pornind de la reducerea impozitelor pe sporurile de productivitate, de la creșterea în continuare a pragului de scutire a așa-ziselor beneficii marginale și de la întărirea bunăstării corporative. Totodată trebuie să reușim să realizăm lărgirea audienței bunurilor primare care beneficiază de TVA redus la 5%”.

6- Situația economică, metafora “navei avariate, dar cea mai frumoasă din lume”

În ultimii zece ani, „Italia a fost pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește creșterea economică și ocuparea forței de muncă (…) Nu întâmplător, zece ani în care au existat guverne slabe, eterogene, fără un mandat popular clar, incapabile să rezolve deficiențele structurale suferite de Italia și economia ei și să pună bazele unei creșteri susținute și durabile”

„Ne aflăm, așadar, în plină furtună, cu o barcă care a suferit mai multe avarii, iar italienii ne-au încredințat sarcina de a conduce vasul în port în această traversare foarte grea. Eram conștienți de ceea ce ne aștepta, (…)  de bolovanul pe care îl purtăm pe umeri și ne-am luptat totuși să ne asumăm această responsabilitate. De ce? În primul rând pentru că nu suntem obișnuiți să fugim în fața dificultăților și, în al doilea rând, pentru că știm că barca noastră, Italia, cu toate loviturile ei, rămâne „Cea mai frumoasă navă din lume” (…), o  barcă solidă, pentru care nicio destinație nu este exclusă, doar dacă decide să reia călătoria”.

7. Soluțiile pentru ieșirea din criza

“Suntem printre puținele națiuni europene unde statul cheltuiește mai puțin decât încasează (…). Avem un potențial neexprimat, (…) pentru a-l realiza suntem deschiși în mod firesc să favorizăm investițiile străine. (…) Vom fi deschiși să primim acele companii străine care aleg să investească în Italia, aducând dezvoltare, ocuparea forței de muncă și know-how într-o logică a beneficiilor reciproce.

8. Reforma constituțională - (semi) prezidențialism și autonomii (mulți opozitori au numit-o un fel de derivă către “modelul Ungaria”)

“Cred cu fermitate că Italia are nevoie de o reformă constituțională în sensul prezidențial, care să garanteze stabilitate și să redea centralitatea suveranității populare (…).Paralel cu reforma prezidențială, intenționăm să urmărim procesul virtuos al autonomiei diferențiate, deja început de diverse regiuni italiene”. 

9. “Suveranitate tehnologică”, produse italiene și “ananasul de import”

“Tranziția digitală, susținută puternic de PNRR, trebuie să fie însoțită de suveranitatea tehnologică, existența unui cloud național și securitatea cibernetică. Și vrem să introducem în sfârșit o clauză de salvgardare a interesului național, și din punct de vedere economic, pentru concesiunile de infrastructuri publice, precum autostrăzi și aeroporturi. 

“Italia trebuie să revină la o politică industrială, concentrându-se pe acele sectoare în care poate conta pe un avantaj competitiv. Mă gândesc la branduri din modă, lux, design, până la înaltă tehnologie (…) Ceea ce nu înseamnă să scoatem ananasul din comerț, așa cum au spus unii, ci să ne asigurăm că nu vom depinde de țări îndepărtate de noi pentru a ne putea hrăni copiii.”

“Italia este națiunea care mai mult decât oricare alta din lume cuprinde ideea de frumusețe scenica, artistică, narativă, expresivă. Lumea întreagă o știe, ne iubește pentru asta și vrea să cumpere de aici, să învețe despre istoria noastră și veniți în vacanță la noi.

“Trebuie sa ne concentrăm și pe valoarea strategică a italianității”

10. Mediul de afaceri și birocrație

“Cei care au astăzi puterea și voința de a face afaceri în Italia trebuie sprijiniți și asistați, nu hărțuiți și priviți cu suspiciune. Pentru că bogăția este creată de companii cu lucrătorii lor, nu de stat prin edicte sau decrete. Și atunci motto-ul nostru va fi „nu-i deranja pe cei care vor să facă”.

„În primul rând, companiile cer mai puțină birocrație, reguli clare și certe, răspunsuri rapide și transparente. Vom aborda problema plecând de la o simplificare structurală și dereglementare a procedurilor administrative pentru a stimula economia, creșterea și investițiile”. 

11. Sărăcie și asistențialism

“Sfinția Sa Papa Francisc, căruia îi adresez un salut afectuos, a reiterat recent un concept important: „Sărăcia nu se combate cu măsuri asistențialiste, calea către demnitatea unui om este munca. 

12. Educație

“Trebuie să reducem decalajul mare dintre formare și competențele cerute de piața muncii, cu cursuri de formare specifice, bineînțeles, dar și mai devreme , cu o formare școlară și universitară mai atentă la dinamica pieței muncii”. A mai vorbit despre “merit, burse de studiu, sport”.

14. Ecologia

“Nu există ecologist mai convins decât un conservator, dar ceea ce ne deosebește de un anumit ecologism ideologic este că vrem să apărăm natura cu omul înăuntru”.

15. Libertate și drepturi

La celebra frază a lui Steve Jobs „Be crazy, be hungry”, aș dori să adaug „be free”. Pentru că măreția ființei umane este în liberul arbitru. Montesquieu „Libertatea este acel bun care te face să te bucuri de orice alt bun”. Libertatea este fundamentul unei adevărate societăți a oportunităților; libertatea este cea care trebuie să ne ghideze acțiunile; libertatea de a fi, de a face, de a produce. Un guvern de centru-dreapta nu va limita niciodată libertățile existente ale cetățenilor și ale antreprenorilor”. “Vom lupta împotriv oricărei forme de rasism, antisemitism, violență politică, discriminare”.

16. Familia

“Nucleul primar al societăților noastre, leagănul afecțiunilor și locul în care se formează identitatea fiecăruia dintre noi. Intenționăm să o susținem și să o protejăm; (…) Vrem să redescoperim frumusețea faptului de a fi părinte și să repunem familia în centrul societății. Este deci angajamentul nostru, luat și în campania electorală, să creștem cuantumul alocației unice și universale și să ajutăm cuplurile tinere să obțină o ipotecă pentru prima locuință, (…) să încurajăm angajarea femeilor în toate domeniile, răsplătind acele companii care adoptă politici care oferă soluții eficiente de reconciliere a timpului casă - muncă și sprijinind municipalitățile să garanteze creșe gratuite și deschise până la închiderea magazinelor si birourilor”.

17. Fascism și totalitarisme

“Nu am simțit niciodată simpatie sau apropiere față de regimurile antidemocratice, față de niciun regim, inclusiv cel fascist. Așa cum am considerat întotdeauna legile rasiale din 1938 cel mai de jos punct din istoria Italiei, o rușine care va marca pe veci poporul nostru.Totalitarismele secolului al XX-lea au sfâșiat întreaga Europă, nu numai Italia, de mai bine de o jumătate de secol”.

18. Pandemia de Covid

“Au existat multe discuții despre libertate în epoca unei pandemii. Covid a intrat în viața noastră în urmă cu aproape trei ani și a dus la moartea a peste 177.000 de oameni în Italia. Dacă am ieșit din urgență în acest moment, este mai ales datorită personalului sanitar, profesionalismului și abnegației cu care a salvat mii de vieți omenești. Recunoștința noastră se îndreaptă încă o dată către ei. Și împreună cu ei mulțumirile mele se îndreaptă către lucrătorii serviciilor publice esențiale, care nu s-au oprit niciodată, și către realitatea extraordinară a Sectorului nostru III, virtuosul reprezentant al acelor organisme intermediare pe care le considerăm vitale pentru societatea noastră”.

„Din păcate, nu putem exclude un nou val de covid-uri sau apariția unei noi pandemii în viitor. Dar putem învăța din trecut să fim pregătiți. Italia a adoptat cele mai restrictive măsuri din tot Occidentul, ajungând să limiteze sever principiul fundamental. libertățile oamenilor și activităților economice, dar în ciuda acestui fapt este printre statele care au înregistrat cele mai proaste date în ceea ce privește mortalitatea și infecțiile. Ceva sigur nu a funcționat și de aceea vreau să spun chiar acum că nu vom repeta acel model”.

“Informarea, prevenirea sunt mai eficiente decât constrângerea, în toate domeniile. Și a da ascultare medicilor specializați este mai valoros decât a urma îndrumările scrise de vreun birocrat”.

19. Securitate / aici a fost integrată chestiunea imigranților

„Vom lucra pentru a reda cetățenilor garanția de a trăi într-o națiune sigură, punând înapoi în centru principiul fundamental al siguranței pedepsei, datorită și unui nou plan de gestionare a închisorilor.

„Securitatea și legalitatea, desigur, privesc și gestionarea corectă a fluxurilor migratorii. După un principiu simplu: în Italia, ca în orice alt stat grav, nu se intră ilegal, se intră doar prin decretele fluxurilor. (…). Acest guvern vrea așadar să urmeze o cale care nu a fost parcursă până astăzi: oprirea plecărilor ilegale, până la destrămarea traficului de ființe umane în Marea Mediterană. (…). Ne propunem să o implementăm de comun acord cu autoritățile din Africa de Nord, însoțită de crearea pe teritoriile africane de hotspot-uri, gestionate de organizații internaționale, unde este posibil să se examineze cererile de azil și să se distingă cine are dreptul de a să fie acceptat în Europa de la care acel drept nu îl are”.

20. Lupta împotriva Mafiei

“Din partea acestui guvern, criminalii și mafioții nu vor avea decât dispreț și inflexibilitate. Legalitatea înseamnă și o justiție care funcționează, cu paritate efectivă între acuzație și apărare și o durată rezonabilă a proceselor”.

România, 15 ani de UE. Dincolo de stereotipuri, încotro?

 România în Uniunea Europeană, aniversare de 15 ani

In ianuarie 2007, de la o zi la alta, sute de mii de români aflați în Italia au intrat în “legalitate”. Pe 31 decembrie aveau statut de “clandestin”, de la 1 ianuarie au devenit cetățeni europeni. În piețele din Peninsulă românii sărbătoreau: țara noastră intrase în sfârșit în clubul select al țărilor europene. In sfârșit eram acolo unde ne doream să fim. De UE ne legau și “buzunarul”, și valorile, pe care mulți dintre noi le vedeam materializate în acea idee de Europă în care credeam. 

Au trecut 15 ani de atunci. 2007 - 2022: criza din 2008, Brexit, pandemia, războiul, criza energetică. 

Pe plan politic european, partidele și grupările euro-sceptice au devenit vizibile și vocale în multe țări, ba chiar au ajuns la guvernare. 

Acum câteva săptămâni, tot în Italia, mi s-a întâmplat să aud, de la doi români și un basarabean  “cât rău ne-a făcut UE” și pronosticuri fără bază despre “destrămarea Uniunii în 3, 4 ani”. În țară, sunt deja active diferite curente antieuropene, alimentate de forme de propagandă mai ales în mediul online.

Cum s-a ajuns aici? Cât de mare e efectul propagandei ? Care e raportul statelor membre cu UE, și, mai ales, care e legătura cetățenilor cu acea “comunitate” din care fac parte (noi, românii, de 15 ani)? Ce trebuie făcut pentru a recrea relația de încredere în instituțiile europene, în ideea de Europa unită? 

Merită să sărbătorim, și, dacă da, ce anume?

În frenezia postpandemică, în ianuarie 2022 foarte puțini sunt cei care s-au oprit un moment să facă o evaluare, să realizeze că au trecut (deja) 15 ani. Ar fi fost binevenit un moment de meditație aici, în Italia. Apoi, a venit războiul, am fost luați pe nepregătite de valurile de refugiați, ne-am dat seama că la doi pași de granițe cad bombe, trec tancuri, mor sute de oameni. Granițele noastre, granițe UE. Cine s-a mai gândit să sărbătorească sau să facă un bilanț? 

Ieri, la Roma, s-au marcat 15 ani de apartenență a României la familia europeană. Un eveniment instituțional, care s-a desfășurat la Institutul Luigi Sturzo, într-o sală impozantă situată într-un edificiu din secolul XVI din centrul Romei, Palatul Baldassini, bijuterie arhitecturală a Renașterii. 

“România în UE, o poveste de succes”, s-a repetat în cadrul evenimentului. Cumva, un stereotip de ceas aniversar. O poveste de succes, cu final în “stand by”, s-ar putea adăuga. De ce, explic mai jos. 

România a beneficiat de ajutorul Uniunii în multe domenii (ambasadorul Gabriela Dancău a enumerat fondurile pentru infrastructură, investiții, lupta împotriva corupției, acces la piața comună, libera circulație etc). Mihaela Ștefan Simion, director general în MAE România, a adăugat și îmbunătățirea standardelor de guvernare (adevărat, dar nu de ajuns) și creșterea nivelului de trai (documentabilă, reală). România și-a făcut și “temele” ca stat membru, cu un “pro european spirit”, participând activ la procesele decizionale, susținând principiile de unitate și solidaritate. Poziționarea cu privire la criza din Ucraina și gestionarea peste așteptări fluxului de refugiați (cu suportul decisiv al societății civile) constituie dovezi recente și convingătoare. 

Și totuși, România e, de ani de zile, în anticamera clubului și mai restrâns,  Schengen, ca să nu mai vorbim de zona euro, un orizont și mai ambiguu. 

Dincolo de Schengen, dar legat in context geostrategic, un alt subiect dezbătut ieri a fost extinderea UE la est sau sud est. Înainte de a vorbi despre o extindere treptată a Uniunii (prematur cred să ne imaginăm o Europă cu 30/35 membri - “trebuie să fim pregătiți pentru o UE cu 30, 35 de membri”, a spus Nicoletta Pirozzi de la Instituto Affari  Internazionali precizând că avem de-a face cu o “oboseală a extinderii” - “enlargement fatigue”), nu ar fi indicat să consolidăm ce avem deja? 

Prea puțin s-a amintit de curentele suveraniste din UE, un potențial tsunami- exit. (La doi pași de Palatul Baldassini, unde avea loc evenimentul aniversar, își luau locul în parlament noii deputați și senatori italieni. Poate cel mai eurosceptic parlament italian dintotdeauna. Elefantul din cameră.)

Am văzut că, din februarie, ochii Europei sunt țintiți, cu îngrijorare, spre granița estică a Uniunii, din care 600 km sunt ai României, cum arăta și Armando Melone, analist politic la Reprezentanța Comisiei Europene în Italia în intervenția sa. Despre “importanța geostrategică” a României a vorbit pe larg și Vincenzo Celeste, director general în cadrul MAE Italian. 

Faptul că România ocupă o poziție geostrategică fundamentală nu e o noutate sau un secret. Zona e “caldă”, vizibil, din 2014. Și totuși pare că avem de-a face cu o criză care a luat Uniunea prin surprindere și o constrânge să ia decizii din scurt. Criza securității e dublată de criza energetică. 

Dacă agenda UE se scrie cu ochii îndreptați la Est, prioritățile, mai mult decât oricând, se orientează mai degrabă pe principiul piramidei lui Maslow. Nevoi fiziologice, nevoi de securitate și abia după nevoile de apartenență, stimă etc. 

În această optică, România are și poate avea un rol și mai important în UE. Fostul ambasador Magheru, de la think tankul New Strategy Center a vorbit foarte bine despre rolul porturilor noastre de la Marea Neagră (transport - energie- securitate). Schengen e doar primul pas, de realizat urgent. 

Dincolo de stereotipuri, dincolo de un complex al “Cenușăresei din anticameră”, putem avea un happy-end. Dar trebuie să facem curățenie acasă cu adevărat (corupție, birocrație etc) și să avem încredere mai multă în noi înșine.

Încredere în primul rând în noi, ca cetățeni, prima celulă a unui organism viu. E nevoie de un nou pact, construit pornind atât de la resurse și “buzunare” (Vincenzo Celeste amintea de originea Uniunii, de Comunitatea Cărbunelui și Oțelului, realizată tocmai pentru a evita un nou război) dar pornind și de la valori împărtășite. 

Un pact care să aibă în centru cetățenii și să iasă din contextul instituțional, privilegiat și prea des stereotipat. 

Euforia din piețele italiene, printre românii din Italia, la 1 Ianuarie 2007, era reală și venea din suflet. Acolo sunt și semințe bune pentru viitor.

Cât durează memoria - Întâlnire cu Liliana Nechita

Cât durează memoria? Ce capacitate avem să ne amintim bucuriile? Dar suferința? Am uitat (deja) cum a fost comunismul?

Întrebări pe care ți le pui la întâlnirea cu Liliana Nechita, care și-a prezentat ieri, la Ambasada României în Italia, cartea “Pâine cu ceva - Amintiri, ca să se știe cum se trăia în comunismul oamenilor simpli”. 

De obicei, când mergi ca jurnalist la evenimente sau întâlniri, în timp ce asculți, deformarea profesională te face să te gândești deja la structura unui posibil material, la idei, la fraze cu impact, la informații transmise. La un posibil titlu. 

Ieri, pentru mine, aproape tot ce a spus Liliana era material “de titlu”. E o scriitoare care știe foarte bine să povestească suferința, suferințele. Ale ei, ale noastre. Dinainte de ‘89, după ‘89, ale românilor din România și ale românilor din Italia. “De ce povestește doar umbrele, de ce scrie doar despre părțile negre ale comunismului ceaușist” a întrebat-o cineva din public, care și-a amintit cu nostalgie învăluită în farmec studenția la căminul Pușkin din Iași. Liliana Nechita i-a citit un fragment din carte despre decrețeii abandonați și mamele muribunde interogate de securitate. Mai era loc de lumină acolo?

Am transcris și redau fragmente de la întâlnirea de ieri, urmând firul cronologic al discursului. 

NUCA DIN GEANTĂ 

“De ce am mereu o nucă în geantă. Ca să nu uit niciodată ca am suferit de foame. Am venit la muncă în Italia (a lucrat ca “badante”n.r.). Culegeam nuci pe jos în Basilicata ca să am ceva când îmi era foame. Am încercat toată viața sa supraviețuiesc”.

DE CE AM PLECAT DIN ROMÂNIA 

“Am decis sa plec (din România) când nu mai aveam bani de lapte. Fiica mea cea mică avea 18 ani. Nici nu era vorba de bani de banchet. Mi-a cerut un litru de lapte”.

“Inainte de ‘89 nu știam ce sunt portocalele, bananele. Am văzut o coajă de portocală pe jos și am zis, deci există!”

DE CE AM SCRIS CARTEA 

 “Acum, fata mea îmi spune că nepoțelul meu TREBUIE  sa mănânce 2,3 banane. Trebuie! Iar cealaltă fată voia o suzetă BIO pentru cealaltă nepoțică! Noi mâncam pâine cu ceva. Mi-am dat seama că fetele mele, născute în 1987 și 1988 nu știau cine sunt, cum am trăit. De aceea am scris cartea, ca să știe ele, ca să se știe”.

“Scriu ca să schimb ceva. Când cartea a fost tradusă în italiană și au citit-o și cei la care lucrau ingrijitoarele, au început să mai umple frigiderul. Ceva am schimbat”. 

COMUNISMUL ITALIAN 

“Mulți italieni, printre care și Nicola, soțul meu se declara comuniști și sunt mândri ca sunt comuniști. Dar au avut un altfel de comunism față de ce am trăit noi. Ei nu cunosc dictatura. Berlinguer lupta pentru drepturi sociale”. 

ÎNTRE DOUĂ LUMI

“Nu poți să uiți te scuturi de România chair dacă trăiești ani de zile în străinătate. Eu trăiesc în Italia. Noi trăim acolo (în România, n.r) aici trăim doar cu munca noastră.

Eu la orice oră știu cât costa o pâine în România și când plouă. Îmi sun fetele și le zic: atenție o să plouă. Când fac cafeaua dimineața ascult știrile din România, apoi pe cele din Italia. Adevărul e că vrem sa ne întoarcem”.

“Trăim între doua lumi, ne e dor de acolo aici si acolo. La Termini mi s-a întâmplat să-mi  zic “ce bine am ajuns acasă”, dar când intru cu avionul deasupra României, de fiecare dată încep să plâng”.

“De ce nu m-am întors încă? Pentru că ei, care sunt  încă în România, au nevoie de ajutorul nostru”.

“Nu toți știu cum am trăit noi aici. Foarte multă lume din sfere înalte trăiește in clopotul de sticlă. Eu scriu pentru oamenii necăjiți. Ei citesc și apoi îmi scriu mesaje că s-au recunoscut. Și eu sunt mică si necăjită”. 

ÎNTOARCEREA 

“Aș vrea să am, caut, o căsuță în Vrancea, cu grădină cu flori. Să stăm șase luni în fiecare țară. De ce nu căsuță în Italia?  Aici nu cresc gutui.”

“Toți spun că nu se întorc, dar toți vor să se întoarcă, și apoi toți amână. Caut casă, mă uit la anunțuri online. Văd că mulți diasporeni caută casă în România, pun anunțuri”. 

“Când scriu nu plâng, mă enervez” - (precizează pentru că, in timpul întâlnirii, s-a emoționat și a avut lacrimi in ochi de mai multe ori).

ORFANII ALBI

“O carte foarte grea de scris a fost “Păpușa din noroi” despre orfanii albi. Am primit un mesaj de la un copil cu mama în Italia, care m-a întrebat după ce a citit “Cireșe Amare” (despre viața grea a româncelor îngrijitoare) de ce nu scriu și despre cum trăiesc copiii cu mame plecate în străinătate la muncă. Copiii aceștia nu se simt iubiți. Unul din el la 13 ani voia sa se sinucidă. Acum sunt bine. Am povestit despre 7, 10 copii, cu relații complet deteriorate în familie”. 

“Știu că eu cu cărțile mele răscolesc răni dar trebuie sa le răscolesc. Trebuie să  știm că suntem bolnavi, ca să ne facem bine”.

DE CE NU SE ÎNTORC ROMÂNII ACASĂ 

“Mulți nu se întorc din cauza sistemului sanitar 

Am plâns la spital aici în Italia la cât de frumos s-au purtat cu mine. M-au spălat, pieptănat, ajutat cu valiza la ieșirea din spital. Bunica mea a murit în spital în România. I-au pus o perfuzie și au uitat de ea timp de 10 ore. Mama mea a ajuns la spital și o asistentă a însoțit-o la baie seara și a lăsat-o acolo. Nu a chemat ajutor, a rămas pana dimineața. Nu uitaseră de ea. Asistenta dimineața a venit și i-a spus: vezi dacă îmi dădeai 10 lei veneam. Mama ii dăduse doar 5 lei, nu știa că trebuie 10”.

“La ghiseu aici sunt mereu politicoși, nu îți arunca documentele în față. Oamenii s-au săturat să fie tratați urât”.

“Eu îmi caut de muncă în Romania m-as întoarce la nepoței, să mă joc cu ei. Salariile sunt sun 500 euro, prețurile sunt ca aici și nu suntem toți in IT. De aia nu ne întoarcem. Am făcut un sondaj printre românii de aici. S-ar întoarce  mai mult de jumătate pentru un salariu de 600 euro, dar salariile sunt cam de 300. E mare diferență între orașele mari si altele, între Brașov sau București și un oraș din Vrancea”. 

NOSTALGICII

“Diferența între ce era înainte de 89 și acum? Libertatea e fundamentală. Pentru cine se întreabă care e, citiți cartea, e prea mult de spus”.

Ce facem cu nostalgicii

“Poate nu au capacitatea să-și ia viața in mâini”.

“În comunism am învățat că se poate trăi fără nimic, poți sta fără sa protestezi. De asta  noi am fost traumatizați, am trăit cu teamă”

MATEI VIȘNIEC 

Matei Vișiniec a fost prezent la întâlnirea moderată foarte bine de jurnalista TVR Irina Pacurariu, și a asemănat-o pe Liliana Nechita cu Panait Istrati, are capacitate să redea ce a trăit, să povestească “drama gigantica pe care o trăiește România prin libertate”, fără autoficțiune. “Nu rămâne nimeni netransformat după ce citește o pagina a dumneavoastră”. 

MEMORIA 

Mă reîntorc la întrebările pe care mi le pun în timpul întâlnirii. “Cât de repede putem uita?” “Cât durează memoria?”

Memoria ne ajută să învățăm din trecut. Durează atât timp cât avem amintiri. Are un scop. Pericolul de a uita opresiunea și formele ei nici nu e așa departe în timp sau în spațiu. Unul din pericole e opusul amintirii exacte, e “idealizarea trecutului”, cum spunea Ambasadorul Gabriela Dancău la începutul întâlnirii. Opresiunile sunt la doi pași, sau “dietro l’angolo” cum spun italienii, iar Ucraina e un exemplu. Privită astfel, cartea Lilianei Nechita e “un duș, rece, chiar înghețat”. De care avem nevoie. 

Dacă uităm, spune la un moment dat Liliana,  “mâine poimâine se poate întâmpla să căutam din nou coji de portocale pe jos”.