domenica 19 dicembre 2021

Porți și brațe deschise: spiritul creștin care ne unește de Crăciun

 


Am avut ocazia să particip, ieri și azi, la două concerte deosebite de Crăciun, organizate de români din comunitatea noastră de la Roma. 

Primul, “Tradiții prin ochi de copii”, susținut de Coruri din parohiile românești ortodoxe, catolice și greco-catolice din regiunea Lazio. 


Al doilea, susținut de Grupul vocal polifonic  “Arpeggio”, condus de Simona Vasile, cu participarea tinerei Renata Adelina Ionescu (nai) și M. G. L. Zampieri (orga). 

Emoția de a putea participa fizic, in sfârșit, la un concert de Crăciun, a fost amplificată de bucuria de a asculta minunatele noastre colinde într-un cadru excepțional: două bijuterii arhitecturale, două biserici din centrul Romei, ambele la doi pași de Piazza Venezia. 

Prima este Basilica Sf. Apostoli, datând din secolul VI, singura basilica din Roma care nu a fost edificată pe un edificiu roman precedent. Construită in stil bizantin, adăpostește moștele apostolilor Filip și Iacov. In prezent este in grija călugărilor franciscani, cei care s-au ocupat timp de secole și de administrarea Columnei lui Traian, aflată în apropiere. 

A doua este Biserica Sfânta Maria in Portico in Campitelli, in care se găsește o icoană făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, din sec XI, împodobită și înconjurată  de un altar aurit realizat in stil baroc. Construcția bisericii, începută in 1660, a fost încredințată arhitectului Carlo Rainaldi, elev al celebrului Bernini. 

Gazdele ambelor concerte, preoții care administrează cele două Biserici, au primit cu brațele deschise și spirit frățesc oaspeții români, atât membrii corurilor, cât și publicul. 

Uși deschise, pace, liniște sufletească și armonie, iată adevărata față a creștinilor, de oricare rit ar fi ei, si oriunde s-ar afla.













Nessun commento:

Posta un commento