domenica 17 ottobre 2021

Cititul creează independență, cunoașterea libertate


 Succesul neașteptat de public de la Târgul de carte de la Torino a fost un semnal. 

De aici, din nordul Italiei, acum aproape doi ani, lumea, încet, încet se oprea, ca un mecanism enorm cu mii de motoare care încep, unul cate unul, sa se stingă. 

In 2019 mi-am dorit să ajung la Salone, dar nu am reușit. In 2020 nu s-a putut. Dar acum, după doi ani de lockdown, izolare si restricții, am venit. Și cred că am asistat la un mic mare eveniment istoric. Unul din motoare, si nu unul oricare, cel legat de iubire de cunoaștere, s-a aprins. O lumina palidă a devenit o flacără puternică. 

Sâmbătă si duminică, la Salone, lumea a venit cu o ora înainte de deschidere, să stea la coada la bilete. Familii cu copii, tineri, oameni in vârstă. Multi au rămas toată ziua, cu pauze in spațiile exterioare, s-au odihnit stând pe jos, pentru ca nu mai erau locuri disponibile. Auditoriumul si zecile de săli sau spații de conferința sau pentru autografe erau pline non stop. 

Multe standuri s-au golit, vizitatorii au plecat cu cărți și cu zâmbetul pe buze, cu emoția si bucuria de (se) a vedea, de a se vorbi, de a fi împreună, de a percepe zâmbetul chiar și sub mască. Trăiri pe care le uitasem a trăi.

Am făcut aproape 20 de km ieri, si tot nu am reușit să văd tot ce as fi vrut, sa particip la întâlnirile scrise in agendă. Nu am reușit să ajung la Michel Houellebecq, care, am aflat, a povestit ca adoră aeroporturile si supermarketurile. Locuri de întâlniri pe Fast forward. 

La Salone s-a aprins un motor, care a dat un semnal, neasteptat de puternic, poate Europei întregi, că întoarcerea la normalitate a început. Cu respect unii față de alții, cu cicatrici si suferințe acumulate in 18 luni, ascunse sub mască. Cu reguli, asumate: s-a intrat doar pe baza de green pass, mască, dezinfectante peste tot. 

 Cărțile nu au murit, la fel cum nu moare dorința de cunoaștere, ceea ce e minunat după luni de izolare. Tabletele, calculatoarele, întâlnirile pe zoom, cărțile pe Kindle, nu au făcut decât să ne ajute să reușim să supraviețuim și sa mergem mai departe.

Cititul creează  independență, cunoașterea creează libertate.














Nessun commento:

Posta un commento